Magazin Profi din Timișoara, amendat pentru mizerie

mizerie mehala
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Un magazin din lanțul Profi a fost amendat de polițiștii locali pentru mizeria din parcarea unde staționează clienții.

Societatea amendată este cea de pe strada Ovidiu Balea, din zona Mehala. Agenții au găsit printre mașini resturi alimentare, ambalaje sau doze goale de bere.

„Aici s-a constatat că în parcarea pe care magazinul o are în folosință nu era curățenie, fiind aruncate resturi de tot felul peste tot. Astfel, s-a luat măsura sancționării contravenționale cu 1.500 de lei, conform HCL 371/2007. Zeci de societăți comerciale cu sedii sau puncte de lucru pe străzi precum Eugeniu de Savoya, Piața Victoriei, Ardealul, Drubeta, Alba Iulia, Badea Cârțan, Eroilor de la Tisa au fost sancționate anul acesta pentru astfel de fapte”, spun reprezentanții Poliției Locale.

Săptămâna trecută a fost amendată și Autogara Autotim din cartierul Iosefin pentru mizerie. Poliția locală a mers în control după ce a fost sesizată de Express de Banat și a dat o sancțiune de 2.000 de lei. A treia, anul acesta, pentru această societate.

mizerie autorim

 

promovare banner maxagro Muzeul TM

 

 

 

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/