Fapt fără precedent. Parlamentul României, reunit în plen, a adoptat o declaraţie comună referitoare la faptul că Băsescu Traian este incompatibil cu funcţia de preşedinte al republicii. Ca atare s-a cerut demisia acestuia. Aşadar, să afle lumea întreagă şi să ştie că respectivul preşedinte nu mai e acceptat de nimeni. Nici de cei 7,4 milioane de oameni care au votat ca el să plece acasă, nici de Parlamentul ţării, care reprezintă autoritatea în stat. Votul de demisie a fost zdrobitor: 344 de parlamentari au votat plecarea lui, 17 s-au abţinut, ei fiind din UDMR. Nu au participat la vot reprezentanţii PDL-ului şi PMP-ului. Au fugit, dovedind legătura pe care o au cu Băsescu. Iată cu cine vrea să fuzioneze PNL-ul, cu cine vrea să se înhăiteze. Care PNL, de altfel, a votat pentru demisia lui Băsescu. Iar Băsescu a declarat că-l doare în cot de declaraţia Parlamentului, exact cum l-a durut şi de milioanele de cetăţeni care i-au cerut să plece. O atitudine morală marca Băsescu Traian, de care a făcut paradă zece ani, timp în care noi ar fi trebuit să ne obişnuim cu asta. Dar este ruşinos. O ruşine fără margini, de care e plină presa străină. Ce face Băsescu Traian zilele astea? Organizează un mic dejun la Palatul Cotroceni cu şefi de state şi guvern, aflaţi la noi. De acolo va pleca la Consiliul Europei, se va întâlni cu şefii guvernelor din Uniunea Europeană, unde se vor discuta probleme pentru următorii zece ani, când el nu va mai fi nimic. Cum va răspunde pentru mizeria în care se află nu ştiu. Dar sper că va fi întrebat. Nu l-a lăsat pe Ponta să participe, că, cică, ,,nu se pricepeʺ, el are mai multă experienţă. Omul ăsta nu mai e conştient pe ce lume se află. O să afle în curând! Sau o fi şi ăsta un şantaj? O fi, după mintea lor. Pentru că tot vorbim de şantaj: familia Bercea, toată, căreia i s-a făcut un flagrant că şi-a cerut banii înapoi pentru că Bercea e tot în puşcărie, riscă să ajungă la pârnaie, deşi toată lumea a văzut că nu e vorba de niciun şantaj. Mai mult, Mircea Băsescu a recunoscut că a luat banii, nu a negat niciun moment că banii erau pentru frate-său, care urma să intervină pentru Bercea, motiv pentru care se află şi el la puşcărie. Filmuleţele familiei lui Bercea se află la dosar şi ni se spune că nu au fost contestate de nimeni. Ce am văzut cu toţii sunt probe irefutabile ale infracţiunii comise de Mircea Băsescu, fratele preşedintelui. Iar eu continui să întreb ce s-a ales de banii infracţiunii. Cei şase sute de mii de dolari despre care se face vorbire. Unde sunt? Pentru că la Mircea acasă nu s-a făcut nicio percheziţie şi nu ni s-a spus dacă au fost confiscaţi. Deşi, de drept, ei aparţin familiei Bercea. Până la proba că au fost obţinuţi ilegal. Vom afla vreodată? Mă îndoiesc!