Luptă prioritară cu clanurile interlope! „Îmi doresc să văd pedepse dure, grele pentru cei care săvârșesc astfel de fapte și prejudicii recuperate de către statul român”

De câteva zile, unul dintre principalele subiecte dezbătute în România îl reprezint clanurile interlope. Ministrul de Interne a anunțat că este cu ochii pe infractori și promite că va rezolva problema. În același timp, un deputat liberal, din același județ cu ministrul Vela, susține că își dorește pedepse aspre, dar și procurori de neclintit în fața unor astfel de persoane.

Lupta cu infractorii pare dintotdeauna o misiune imposibilă, cu atât mai mult cu cât periodic ies la iveală relații destul de apropiate între politicieni și interlopi sau chiar între oameni ai legii și răufăcători. În ciuda acestor realități triste, Guvernul Orban, prin Ministerul Justiției și Ministerul Afacerilor Interne, dă asigurări că va reuși ceea ce nimeni n-a reușit până acum: să pună punct terorii. „Este o luptă prioritară pe care o are în momentul de față Ministerul Justiției, împreună cu Ministerul Afacerilor Interne, această luptă împotriva clanurilor interlope. Din păcate, aceste clanuri au fost tolerate muți ani în ultimele guvernări, de asta au prins și atâta putere, cu ghilimelele de rigoare. De asta au și atât curaj să ignore, să nu respecte niciodată normele legale. Din păcate, prea puține s-au făcut în ultimii ani.”, este de părere Valeria Schelean-Șomfelean, deputat PNL de Caraș-Severin.

Inclusiv contextul legislativ, schimbat de-a lungul timpului într-o direcție nu tocmai bună, a încurajat creșterea numărului de infracțiuni și a decredibilizat autoritățile, permițându-le infractorilor să se considere atotputernici odată eliberați din închisoare. „România a stagnat în multe planuri, mai ales prin acele celebre ordonanțe din guvernarea PSD prin care s-a încercat să se acorde anumite avantaje infractorilor. Să știți că de acele avantaje beneficiau și unii făptuitori din astfel de clanuri interlope care executau anumite pedepse în penitenciar și care, ca urmare a acestor măsuri, au beneficiat de clemență. Să nu uităm de recursul compensatoriu care a scos din penitenciar infractori, inclusiv membri ai acestor clanuri.”, mai spune parlamentarul cărășean.



Soluția pentru eradicarea acestor fapte și pentru siguranța publică o reprezintă pedepsele aspre, care să descurajeze clanurile și să elimine așa-zisa superioritate pe care cei mai mulți infractori de la acest nivel o afișează, sfidând orice regulă. În zilele noastre s-a ajuns până la amenințări transmise live, pe Facebook, semn că membrii clanurilor de acest gen nu au nici urmă de frică față de ceea ce se numește Lege. „Îmi doresc foarte mult ca procurorii care sunt cei de a căror abilitate depinde descoperirea acestor fapte și tragerea la răspundere a celor care se fac vinovați de săvârșirea lor, îmi doresc ca acești procurori să fie extrem de vigilenți, să nu se lase sub nicio formă intimidați sau descurajați în munca pe care o fac, pentru că există, din păcate, anumite pericole care pot să planeze asupra lor și îmi doresc să văd pedepse dure, grele pentru cei care săvârșesc astfel de fapte și prejudicii recuperate de către statul român pentru toate aceste fapte penale extrem de grave.”, susține Valeria Schelean-Șomfelean.

În cel mai recent scandal al asasinării liderului clanului Duduianu, Emi Pian, s-a vorbit despre o relație nepotrivită între șeful Poliției capitalei și membrii clanului. Așa că ministrul de Interne a trimis corpul de control pentru a verifica veridicitatea informațiilor.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/