Doi indieni care ținteau vestul Europei au aterizat în mâinile polițiștilor de frontieră! La acțiune au participat profesioniști de top din Europa.
Teremia Mare a fost luată la pas de doi imigranți care au ochit partea dezvoltată a Europei. Polițiștii i-au prins chiar în mijlocul zilei, în jurul orei 12.30. Bărbații nu și-au putut justifica prezența în zonă, așa că au fost invitați la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetăți. Tinerii, în vârstă de 18 și 19 ani, au declarat că voiam să treacă pe picioare frontiera cu Serbia. Din păcate pentru ei, s-au ales cu o cercetare pentru infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Acțiunea a beneficiat și de sprijinul unui echipaj din cadrul Agenției Frontex, aflat în misiune în România în cadrul operațiunii Flexible Operational Activities Land 2021. Frontex este cea mai mare agenție pentru siguranța granițelor din Europa, cu aproximativ 10.000 de agenți care asigură bunul mers al managementului granițelor Uniunii Europene.