Fosta consilieră a președintelui Romeo Dunca a câștigat în primă instanță procesul intentat Statului Român pe motiv că a stat fără temei legal în arest preventiv!
Aceeași instanță care o arestase preventiv pe Luminița Jivan pentru o pleiadă întreagă de infracțiuni de care o acuză DIICOT a hotărât acum că nu se impunea privarea de libertate a celei care la vremea respectivă era consiliera personală a președintelui Romeo Dunca. Motiv pentru care are toate motivele să se considere prejudiciată moral. Tribunalul Caraș-Severin a admis în parte acțiunea în răspundere delictuală a fostei șefe PSD Caraș-Severin îndreptată împotriva Statului Român, pârâtul fiind obligat „la plata sumei de 140.000, cu titlu de daune morale, pentru acoperirea prejudiciului cauzat printr-o privare nelegală de libertate în perioada cuprinsă între 09.12.2021-15.12.2021”. Instanța a respins pretențiile materiale solicitate de Luminița Jivan ca nefiind dovedite.
Statul Român va trebui să-i achite Luminiței Jivan și cheltuielile de judecată. De precizat că aceasta a fost apărată în prezentul dosar de Nicușor Maldea, fost judecător al Tribunalului Caraș-Severin, la rândul său inculpat într-un dosar DIICOT.
75.000 de lei daune materiale și 750.000 de lei daune morale solicitase fostul deputat pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin privarea de libertate timp de o săptămână. Luminița Jivan e acuzată pentru comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, de folosire a influenței ori autorității de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite, de înșelăciune, complicitate la delapidare și trafic de influență. A arătat în sala de judecată că, pe lângă faptul că a fost privată de libertate în mod nelegal, a fost silită să suporte și condițiile inumane din Arestul IPJ Caraș-Severin.
„Instalația de încălzire din camerele unde a fost deținută era una rudimentară, caloriferul era inexistent, încăperea se încălzea de la o țeavă care trecea prin cameră, fiind foarte frig, cu atât mai mult cu cât erau luni de iarnă. Grupul sanitar era compus dintr-un WC de tip turcesc care era degradat, insalubru, lipsit de orice minimă intimitate. Alăturat acestei încăperi era camera de dușuri, respectiv o țeavă înțepată în 3 locuri, odată deschis robinetul curgea în toate cele 3 locații. Chiar și în aceste condiții avea posibilitatea de a face duș cu apă caldă doar maxim de 2 ori pe săptămână, în rest având acces doar la jgheaburile cu apă rece de la toaletă. Toate acestea i-au afectat grav sănătatea cu atât mai mult cu cât totul era insalubru, existând insecte atât în camerele în care era încarcerată, precum și în centrul de deținere. Toate condițiile le-a perceput ca fiind inumane, la limita supraviețuirii.”, a învederat instanței avocatul Nicușor Maldea.
Sentința Tribunalului Caraș-Severin nu e definitivă, ea poate fi atacată de Statul Român cu apel!
CITEȘTE ȘI:
Luminița Jivan, arestată nelegal? Cere despăgubiri uriașe de la Statul Român!