Luminița Jivan, desființată în plină campanie electorală! „În PSD Caraș-Severin, 80% înseamnă doar interese și minciună!”

Deloc deranjată de „adversarii” liberali, șefa PSD Caraș-Severin e lovită violent tocmai din interior, de oameni care cândva au susținut-o orbește!

Miniștrii vin unul după altul în Caraș-Severin și o ridică în slăvi, primarii și șefii de instituții pe care i-a uns cu mâna ei o divinizează, Liviu Dragnea i-a încredințat putere absolută, iar Viorica Dăncilă i-a lăsat deschisă ușa biroului ei din Palatul Victoria. Cu toate acestea, în PSD Caraș-Severin atmosfera e foarte încărcată. Drept dovadă, telefoanele izbite de pământ de primarul de la Cărbunari, lacrimile vărsate de Luminița Jivan la Oravița, demisia în alb a președintelui Hurduzeu și, mai nou, declarațiile foarte dure lansate în spațiul public de primarul de Marga.

Nicolae Beg a fost unul dintre cei mai mari susținători ai Luminiței Jivan, s-a certat cu toată lumea pentru ea, dar acum a ajuns să o desființeze public. A făcut-o mai întâi în momentul în care Liviu Dragnea s-a hotărât să-i ia capul lui Mocioalcă și să-i încredințeze filiala județeană fostei sale șefe de cabinet. Acum, Beg lovește din nou și anunță că e doar începutul unui adevărat cutremur ce va lovi PSD Caraș-Severin. „Nu mai pot să tac! Am făcut-o destul. S-a umplut paharul odată cu schimbarea omului nostru din secția de votare. E vorba despre o doamnă care reprezintă PSD din 1996 încoace, a fost omul nostru la toate alegerile. A schimbat-o cu un liberal! Nu mă miră faptul că a schimbat omul nostru din secția de votare din moment ce a schimbat toți pesediștii adevărați din funcțiile de conducere a deconcentratelor și i-a pus pe alții care nici măcar nu au de-a face cu PSD-ul!”, a spus primarul comunei Marga.

Beg nu s-a oprit însă aici, ba dimpotrivă, a lovit și mai tare, semn că ruptura e definitivă, iremediabilă. Acesta susține că Luminița Jivan l-a trecut pe linie moartă pentru că a fost văzut la acțiunile Pro România, în ziua vizitelor lui Victor Ponta. „Am fost, dar care e problema, că nu m-am dus noaptea, ca alți primari?! Eu m-am dus ziua, nu am de ce să mă feresc. Eu îl apreciez foarte tare pe Victor Ponta, din 2017 am anunțat că îl susțin. Au mai fost și alți primari PSD la întâlnirea cu Victor Ponta, dar văd că doar mie mi se reproșează asta. Mi-a spus că nu trebuia să mă afișez, că trebuia să merg noaptea, nu să mă vadă toată lumea. Astăzi, în PSD Caraș-Severin poate 20 la sută mai sunt cu PSD, restul sunt doar interese! E numai minciună! Nu are curajul să mă dea afară din partid, dar ceea ce mi se întâmplă e o invitație neoficială de a pleca din PSD. În campanie nu au venit la Marga, materiale electorale nu mi-au trimis, singura mea legătură cu PSD mai e adeziunea. Mulți primari PSD sunt nemulțumiți, dar nu se exprimă. Deocamdată! Cel mai probabil se va vedea asta la vot”, a mai afirmat Nicolae Beg.

Sprijinul despre care vorbesc atâția primari că l-ar primi de la Luminița Jivan a fost adus de multe ori în discuție și de primarul comunei Marga. După vreo doi ani, acesta nu mai vorbește de sprijin, ci de minciună. „Proiectele le fac primarii, nu Luminița Jivan. Sunt localități cu primari PNL care au mai multe proiecte decât primarii PSD, așa că să nu vorbim de sprijinul Luminiței Jivan. Cum poate să spună că ea face proiectele?! Meritul e al primarilor, nu al ei. Vă amintiți ce am spus în 2017 despre minciunile ei. Să amintesc de canalizarea aia pentru care m-a plimbat doi ani pe la București și nu a rezolvat nimic?! Luminița m-a ars și la buget și dă vina pe alții. Știu că le-a impus primarilor și șefilor de instituții să dea Like-ri și Share-uri, suntem de-a dreptul caraghioși pe Facebook. Ea merge la primari să se pozeze, nu invers, pentru că ea are de câștigat dacă se pozează cu primarii, nu pe primari îi ajută pozele cu Luminița Jivan! Nu e normal să umbli în campanie cu toți șefii de instituții, în programul lor de lucru. Îi compromite pe toți!”, acuză același Nicolae Beg.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/