Luminița Jivan, arestată nelegal? Cere despăgubiri uriașe de la Statul Român!

jivan luminita

75.000 de lei daune materiale și 750.000 de lei daune morale pretinde fostul deputat pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin privarea de libertate timp de o săptămână pe care o consideră nelegală!

Luminița Jivan a fost reținută pentru 24 de ore de către procurorii DIICOT și, la propunerea acestora, la data de 9 decembrie 2021, Tribunalul Caraș-Severin a arestat-o preventiv pentru 30 de zile. Acuzată pentru comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, de folosire a influenței ori autorității de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite, de înșelăciune, complicitate la delapidare și trafic de influență, fosta șefă PSD Caraș-Severin a fost pusă în libertate în 15 decembrie 2021, ca urmare a deciziei judecătorilor de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel Timișoara. Curtea a desființat încheierea Tribunalului și a respins propunerea de arestare preventivă formulată de DIICOT Caraș-Severin. Ca atare, a dispus punerea de îndată în libertate a Luminiței Jivan, la acea dată consilier personal al președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca.

Motivele care au stat la baza desființării încheierii primei instanțe stau astăzi la baza acțiunii pe care Luminița Jivan, prin avocatul său, Nicușor Maldea, a formulat-o împotriva Statului Român. Acesta subliniază în primul rând că magistrații timișoreni au stabilit că încheierea pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți de la tribunal nu este motivată și că a fost preluată în cuprinsul acesteia, în întregime, propunerea de arestare preventivă formulată de DIICOT. „Judecătorul trebuia să analizeze mai întâi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații au săvârșit una sau mai multe din infracțiunile pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală.”, se invocă în acțiunea de chemare în judecată a statului. Asta pe lângă o pleiadă întreagă de alte aspecte legate de (ne)motivarea deciziei de arestare preventivă. „Indicarea presupuselor motive în mandatul de arestare preventivă nu acoperă nelegalitatea încheierii de arestare.”, a mai subliniat avocatul Maldea. Pentru aceste motive, Luminița Jivan ar fi îndreptățită la repararea prejudiciului suferit ca urmare a reținerii și arestării preventive în mod ilegal, chiar în Constituția României fiind stipulat dreptul la reparație având drept premisă eroarea judiciară.

Luminița Jivan nu reclamă numai faptul că ar fi fost privată de libertate în mod nelegal, dar acuză și condițiile inumane pe care ar fi fost obligată să le îndure. „Instalația de încălzire din camerele unde a fost deținută era una rudimentară, caloriferul era inexistent, încăperea se încălzea de la o țeavă care trecea prin cameră, fiind foarte frig, cu atât mai mult cu cât erau luni de iarnă. Grupul sanitar era compus dintr-un WC de tip turcesc care era degradat, insalubru, lipsit de orice minimă intimitate. Alăturat acestei încăperi era camera de dușuri, respectiv o țeavă înțepată în 3 locuri, odată deschis robinetul curgea în toate cele 3 locații. Chiar și în aceste condiții avea posibilitatea de a face duș cu apă caldă doar maxim de 2 ori pe săptămână, în rest având acces doar la jgheaburile cu apă rece de la toaletă. Toate acestea i-au afectat grav sănătatea cu atât mai mult cu cât totul era insalubru, existând insecte atât în camerele în care era încarcerată, precum și în centrul de deținere. Toate condițiile le-a perceput ca fiind inumane, la limita supraviețuirii.”, mai arată avocatul Nicușor Maldea în susținerea pretențiilor.

Procesul deschis de Luminița Jivan Statului Român se judecă la Tribunalul Caraș-Severin și are un prim termen de judecată în 19 octombrie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/