Lugojul găzduiește Finala Națională de juniori 3 la gimnastică masculină și Festivalul Regional de Gimnastică

male gymnast performing handstand on parallel bars

Sala Sporturilor „Ioan Kunst Ghermănescu” va găzdui pentru două zile, la sfârșitul acestei săptămâni, finala Campionatului Național de juniori 3 la gimnastică masculină.

Întrecerea se va desfășura la individual compus, pe echipe și la aparate. Competiția va debuta vineri, 19 mai, de la ora 10 și va continua sâmbătă, 20 mai, de la 9.30. Este a treia finală de juniori III, consecutivă, organizată în municipiul nostru. La Lugoj s-a desfășurat și finala de juniori III, din 2019. Secția de gimnastică a Clubului Sportiv Școlar Lugoj, va participa cu două echipe: la juniori III-nivel 1 (8-9 ani) și la juniori III-nivel 2 (10-11 ani). Din echipa mică fac parte: Sasha Curuțiu (8 ani), Mateo Burdușel (9 ani), Sebastian Panțîr (9 ani) și Cătălin Luțai (9 ani). Gimnaștii au reușit în acest an să obțină titlul național, la echipe, în cadrul Campionatul Național Școlar. Pentru echipa mare (medalie de bronz, la Campionatul Național Școlar) vor concura lugojenii: Cristian Olteanu (11 ani), Raul Ceclan (11 ani), Eliot Pop (10 ani), Gabriel Maican (10 ani), Eduard Domocoș (10 ani). Sportivii de la cele două niveluri de vârstă sunt antrenați de profesorii Adrian Meleancă (fost coordonator al lotului național de juniori) și Tiberiu Cizmadia.

gimnastica lugoj

Pentru medaliile puse în joc vor evolua la cele șase aparate (bară, cal, inele, paralele, sărituri, sol) 76 de gimnaști (44 la nivelul 1 și 32 la nivelul 2) de la cluburile: Dinamo București, Steaua București, CS Gloria Arad, LPS Bistrița, CSȘ Brașov, CSȘ Buzău, CSM Cluj-Napoca, CSȘ Lugoj, CSȘ-CSM Reșița, CSȘ Sibiu, CS Nr.1 Timișoara, LPS Târgu-Mureș.

În prima zi a finalei, între 10 și 12 vor evolua gimnaștii de la primul nivel, iar între orele 14.45 și 16.45 gimnaștii de la nivel 2. Se vor da medalii pentru individual compus și echipe. Ziua a doua este rezervată finalelor pe aparate, programate între 9.30 și 12.30. Antrenorii lugojeni Adrian Meleancă și Adrian Ianculescu, vor face parte din comisiile de arbitraj.

Vineri, 19 mai, după încheierea concursului la juniori III, programul din sala lugojeană va continua cu o demonstrație de gimnastică prezentată de băieți și fete în cadrul Festivalului Regional de Gimnastică, manifestare inițiată de Federația Română de Gimnastică. Prezentarea exercițiilor va avea loc între orele 17.00 și 20.00. În același timp, se va desfășura și o selecție pentru gimnaști, băieți și fete, cu vârste cuprinse între 4 și 7 ani. Intrarea în sală este liberă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/