Lugojenii şi reşiţenii au împărţit podiumul

Nu mai puţin de 50 de gimnaști din România, Ungaria și Serbia s-au întrecut la Cupa DKMT care s-a desfășurat la finele săptămânii trecute la Reșița.

Lugojul a fost fruntea de data aceasta la competiţia care reuneşte sportivi din trei ţări: România, Serbia şi Ungaria. La categoria 15-18 ani, Andrei Savu s-a situat pe prima poziție la cinci din cele șase aparate. Și colegul său mai mic, Rafael Szabo, intrat în concurs la categoria 11-12 ani, a făcut aceeași figură frumoasă și a câștigat tot ce se putea. Reșițenii s-au descurcat și ei destul de bine, astfel că au rămas câteva medalii și la Clubul Sportiv Şcolar sau Clubul Sportiv Municipal.
“Unii și-au făcut bine treaba, alţii mai puțin bine. Nu vroiam să fie în vârful maxim de formă al lor pentru că săptămâna viitoare unii merg la Campionatul Național Individual de juniori și acolo vreau să atingă vârful de formă sportivă. Pot să spun că trei sportivi au confirmat la această competiţie și cred că vor confirma și la naționale. De la alți trei mă așteptam la mai bine, dar a fost o competiție foarte bine venită pentru ei”, a precizat antrenorul Robert Bălan.

Rezultate bune şi pentru reşiţeni
La categoria 15-18 ani, Robert Paşca, de la CSŞ Reşiţa, a ocupat locul trei la individual compus, locul trei la cal cu mânere, locul întâi la sărituri și locul doi la bară fixă. Dan Chiș-Toia, tot de la CSȘ Reșița, s-a clasat pe locul doi la sărituri şi inele, iar Ciprian Pintea, legitimat la CSM Reșița, a urcat și el pe treapta a doua la sol. Ionuț Daminescu, de la același club, a primit a doua notă la cal cu mânere. La categoria 13-14 ani, Casian Timofte, elev al Şcolii Sportive s-a clasat al doilea la sărituri, iar la categoria 11-12 ani, Răzvan Marc se poate lăuda cu două locuri doi, la sărituri și bară fixă. “A fost un concurs frumos, nu a mai fost de mult așa concurs la Reșița. M-am descurcat destul de bine și a fost o verificare utilă pentru Campionatul Național. Îmi doresc foarte mult să urc pe podium și la naționale”, a precizat gimnastul Dan Chiș-Toia.
La festivitatea de premiere au fost acordate diplome, medalii şi cupe, toate cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/