Asociația Cuib de Vise din Caransebeș punctează încă un eveniment de elită, de această dată destinat doamnelor, pentru care noțiunile de respect, stimă de sine și stare de bine sunt esențiale.
Primul eveniment de dezvoltare personală dedicat femeilor, organizat de îngerii din Cuibul de Vise, și primul de acest gen din Caransebeș, va avea loc astăzi, în prezența a patru speakeri motivaționali din ramurile psihologiei, nutriției și modeling-ului.
Cu o experiență de zeci de ani în lumea afacerilor, ambasadorul Elite Business Woman, Mihaela Stoica, psiholog, coach și treiner va vorbi despre stima de sine, acceptare și despre emoții și gestionarea acestora! Ea te va motiva și-ți va da reperele necesare pentru a fii cea mai bună versiune a ta, în timp ce-ți păstrezi identitatea și unicitatea.
Un alt subiect care va fi abordat în cadrul acestui eveniment este încărcarea emoțională, epuizarea și burnout-ul, iar Irina Patea va vorbi despre cum trebuie evitate aceste momente copleșitoare prin tehnica Detoxului Emoțional.
La Regal Ballroom, cu începere de la ora 17,30, feminitatea, rafinamentul și eleganța vor fi trecute și prin filtrul unei doamne superbe, model internațional cunoscut în România sub titlul de Profa de Modeling. Larisa Blidaru îi va sfătui pe cei prezenți cum să aibă o postură corectă, atitudine de model, dar le va vorbi și despre bunele maniere, feminitate și încrederea în sine. „Sub îndrumarea acesteia vom încerca să depășim împreună complexele create de societate și rețelele sociale”, spune Adina Pasere, fondatorul Asociației, cea care îndeamnă fiecare doamnă și domnișoară să reflecteze la valorile cu adevărat importante din viața unei femei: stil, alimentație, stare de bine și stimă de sine!
Ultimul, dar nu și cel din urmă speaker este Caimac Daniel, absolvent al UMF Victor Babeș din Timișoara, specializarea nutriție și dietetică. El va oferi pârghiile necesare pentru a avea un corp frumos și sănătos! Mottoul lui este “Sănătate în bucate sau importanța alimentației pentru o stare de bine”
Dacă încă nu v-ați făcut program pentru această după-amiază, încă nu este timpul pierdut, mai ales că participarea la acest eveniment este una și cu caracter caritabil, deoarece toți banii adunați vor fi donați unui caz social din Caraș-Severin.
Prețul biletului este de 50 Ron, iar pentru mai multe detalii se poate suna la oricare dintre numerele de telefon: 0736951136 sau 0766872630
Isabela Boldea, sportiva care a cucerit titlurile de campioană europeană și națională la canotaj, precum și pe cel de vicecampioană mondială, este noul cetățean de onoare al comunei Marga....