Lucrările pentru lărgirea la 4 benzi a drumului către Autostrada Vestului vor costa cu 80% mai mult. Când revin muncitorii pe șantier?

dumbravita

Consiliul Județean Timiș va organiza o nouă licitație pentru lucrările de lărgire la 4 benzi a drumului Timișoara-Dumbrăvița-Autostrada Vestului. La începutul anului, administrația județeană a reziliat contractul cu antreprenorul inițial, iar de atunci și până acum a făcut o expertiză care a scos la iveală o serie de probleme lăsate în urmă de muncitori.  

Consilierii județeni au aprobat, miercuri, majorarea devizului de lucrări pentru un tronson din DJ 691, drumul dintre Timișoara și Autostrada Vestului, prin Dumbrăvița și Giarmata, cu peste 80%. Pe acest drum care se lărgește la 4 benzi, administrația județeană a reziliat, în ianuarie, contractul cu constructorul. A realizat apoi o expertiză care arată că lucrările făcute nu sunt de o calitate bună.

„Expertiza pe care noi am realizat-o după rezilierea contractului cu societatea Tehnocer a reliefat anumite neconformități pe care noi le imputăm firmei respective și asta arată ca firma nu avea capacitatea nici financiară, nici logistică, nici tehnologică de a duce la bun sfârșit această lucrare și decizia noastră de a rezilia contractul cu acea societate a fost justificată. În consecință, am trecut la realizarea unui nou proiect tehnic, pentru că cel vechi era deja desuet, fiindcă preșurile la materiale au crescut foarte mult. Noul proiect tehnic pe tronsonul doi, care este critic pentru noi, cel între autostradă și centură, a fost finalizat. Am actualizat valoarea din deviz care este cu 86% mai mare decât cea inițială, stabilită în devizul din 2017. Iată, au trecut 5 ani.”, a declarat Alin Nica, președintele CJ Timiș.

CJ Timiș va demara cât de curând o nouă licitație pentru stabilirea unui constructor care să finalizeze lucrarea.

„După hotărârea de aprobare a acestor indicatori noi, vom trece, săptămâna aceasta, la încărcarea în SICAP a anunțului de licitație pentru execuția acestui tronson. Termenele sunt de 90 de zile de publicitate, după aceea putem să selectăm firma. Sperăm ca în primăvară să începem lucrările pe acest tronson deosebit de important și să le finalizăm până la sfârșitul anului, dacă nu apar lucruri neprevăzute.”, a mai spus Alin Nica.

Până la rezilierea contractului, constructorul a realizat doar aproximativ 20% din lucrare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/