Strada G.A. Petculescu din Reșița se află în plin proces de reabilitare, după intervențiile la rețeaua de apă și canalizare. Lucrările sunt împărțite în trei tronsoane, iar reprezentanții municipalității estimează că asfaltarea întregii artere ar putea fi finalizată până la sfârșitul lunii august.
Lucrările de modernizare a străzii G.A. Petculescu se desfășoară în această perioadă pe primul tronson, unde se toarnă primul strat de asfalt. Intervențiile fac parte dintr-un proiect de refacere completă a străzii, după lucrările realizate la infrastructura de apă și canalizare.
„Locuitorii din zonă și cei care traversează această stradă își aduc aminte că au fost lucrări de lungă durată pentru schimbarea infrastructurii de apă-canal din subteran. Pentru a nu avea o stradă peticită, am decis că nu vom face reparațiile doar pe zonele afectate, ci vom reface în totalitate această stradă, din buget local, cu Direcția de Întreținere”, a declarat viceprimarul Reșiței, Daniel Călin.
Potrivit acestuia, lucrările sunt organizate pe trei sectoare. În prezent, echipele intervin pe primul tronson, urmând ca ulterior să fie abordate celelalte două zone: tronsonul cuprins între Gara de Sud și calea ferată, respectiv porțiunea dintre semafor și Grădinița „Palatul Fermecat”.
Pe lângă asfaltarea carosabilului, trotuarele sunt refăcute cu pavaj. Călin estimează că asfaltarea străzii, în două straturi, ar putea fi gata la finalul lunii viitoare. „Este o lucrare care a presupus destul de mult timp. Estimăm că, cel puțin lucrările de asfaltare și de refacere a străzii, se vor finaliza până la sfârșitul lunii august, dacă nu intervin și alte aspecte”, a mai spus viceprimarul Reșiței.