Lucrările de pe Calea Stan Vidrighin mută temporar stația liniei 23

stan vidrighin (2)

Stația liniei 23 va fi mutată timp de o lună și jumătate la intersecția dintre Calea Stan Vidrighin și str. Chimiștilor, din cauza amplelor lucrări pe care Primăria Timișoara le realizează în zonă.

Primăria Timișoara anunță că stația liniei 23 va fi temporar mutată la intersecția dintre Calea Stan Vidrighin și str. Chimiștilor. Mai precis, perioada 10 mai – 30 iunie, stația pereche de îmbarcare – debarcare a călătorilor de la intersecția dintre Calea Stan Vidrighin cu Str. Constructorilor, aferentă liniei 23, va fi temporar dezafectată și mutată în intersecția Calea Stan Vidrighin cu Str. Chimiștilor.

Decizia a fost luată având în vedere complexitatea lucrărilor desfășurate în zona de intersecție Calea Stan Vidrighin – Str. Constructorilor – Str. Cerna.

Lucrările de pe traseul sus-menționat fac parte dintr-un amplu obiectiv de investiții „Reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseul 2, Calea Stan Vidrighin”, proiect început în aprilie 2022, cu data de finalizare septembrie 2024”, a informat Primăria Timișoara.

Stadiul lucrărilor pe Calea Stan Vidrighin este de 56%.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/