Lucrările de modernizare a microraioanelor din Reșița, între progres și întârzieri

govandari drona

Primăria Reșița continuă implementarea proiectelor promise pentru modernizarea cartierului Govândari. După demararea lucrărilor de reabilitare în zonele Catanga și Parcul Tricolorului, intervențiile au început, deși într-un ritm mai lent, și în Micro 4.

În prezent, cele mai avansate lucrări se desfășoară în Parcul Tricolorului, unde progresul este vizibil. În schimb, în zona Catanga s-au înregistrat întârzieri, cauzate de necesitatea finalizării lucrărilor de modernizare a rețelelor de apă și canalizare, realizate de o societate contractată de operatorul județean Aquacaraș.

Lucrările în Parcul Tricolorului se derulează accelerat. S-a intrat de vreo două săptămâni și mai bine și pe Calea Caransebeșului, în Catanga, unde am așteptat ca Aquacaraș să iasă de acolo cu lucrările de infrastructură, schimbare de rețele apă și canal. Aceeași problemă o avem și în Micro 3 și Micro 4. Sunt într-o discuție permanentă cu domnul Gheorghe Filipescu și știe care sunt prioritățile noastre. Încercăm să punem presiune pe constructori – Erbașu, Constructim -, pe cei care au lucrări de derulat în zonele respective, să finalizeze cât mai repede, astfel încât să nu pună în pericol banii pe care noi i-am câștigat pentru reabilitarea acestor zone, Micro 3, Micro 4”, spune primarul Reșiței, Ioan Popa.

Micro 1 rămâne însă singura zonă din Govândari pentru care municipalitatea nu a reușit să identifice o sursă de finanțare europeană. Proiectul există, însă nu și banii, astfel că primăria va interveni în regie proprie, cu lucrări desfășurate etapizat, în măsura în care bugetul local o va permite.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

În Micro 1, lucrările le vom face cel mai probabil în regie proprie. Vom începe de la zona Romaniței, unde ne-am oprit în trecut cu modernizarea. Lucrările de reabilitare și modernizare le vom face secvențial, pe măsură ce bugetul orașului va permite acest lucru. Nu vom începe însă anul acesta. Pentru 2026 ne-am propus, din bugetul local, așa cum a anunțat și viceprimarul Daniel Călin, să facem ceva asfaltări în fiecare cartier al Reșiței: Moniom, Doman, Țerova, Secu și Cuptoare. Câte o bucățică pentru fiecare cartier”, a explicat Ioan Popa.

lucrari catangaLucrări Catanga

amenajare alei granit parc tricolorului

Amenajare alei granit Parcul Tricolorului

cristescu 1000 x 200 2 copy stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/