Lucrări sistate la bazinul de înot de la Ghiroda. Trebuia să fie gata anul trecut

lucrari sistate bazin inot ghiroda

Blocaj pe șantierul deschis de Compania Națională de Investiții pentru construcția unui bazin de înot în comuna Ghiroda din județul Timiș. Constructorul nu mai face nimic până nu primește banii pentru lucrările efectuate.

Bazinul de înot care ar fi trebuit să fie construit în Ghiroda este primul proiect finanțat de Compania Națională de Investiții pe raza localității. Valoarea investiției este de 7 milioane de lei. Proiectul a fost depus la final de 2019. Lucrările au început însă în 2022. Ar fi trebuit să fie gata deja, dar lucrările sunt realizate abia în proporție de 20%.

„De anul trecut din vară nu se mai lucrează la bazinul de înot. Am discutat cu constructorul de acolo și îmi spunea că există patru facturi neachitate de CNI și vor sista acele lucrări până când își vor rezolva situațiile juridice cu cei de la CNI. În cazul în care nu vor reuși să deblocheze acel proiect, Primăria Ghiroda își va asuma să preia acel obiectiv de investiții, să-l finalizeze din buget local. Undeva la 20% e gata.”, a declarat Ionuț Stănușoiu, primarul comunei Ghiroda.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Conform proiectului, bazinul de înot ar fi trebuit să aibă funcționalitate multiplă, să fie folosit atât pentru activități didactice în orele de sport, cât şi pentru activități de agrement şi concursuri sportive. În noiembrie anul trecut, consilierii locali au votat și suma pe care o vor aloca pentru întreținerea bazinului: 645.000 lei/an.

CNI mai are un șantier, în Timiș, lăsat de izbeliște. Este vorba despre baza sportivă din Timișoara de pe strada Costică Rădulescu nr. 6, în zona stadionului Dan Păltinișanu. Aici, Compania a reziliat contractul cu constructorul.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/