Pila podului de la Slatina Timiș este aproape gata. Stadiul actual al lucrărilor se apropie de 50%.
Conform Direcției de Drumuri Județene Caraș-Severin, vechea pilă a fost extrasă acum două luni, într-un moment când seceta s-a dovedit binevenită pentru lucrările la pod. De atunci, se lucrează la noua pilă, după cum informa la momentul respectiv Ștefan Marcovski (foto), inginer în cadrul direcției. Recent s-a obținut avizul pentru faza determinantă la armarea radierului pilei. Acest lucru a permis continuarea lucrărilor cu turnarea betonului în fundația pilei precum și a celor de armare, cofrare și tunarea betonului pentru elevarea și finalizarea execuției pilei.
„Dacă condițiile meteo vor permite executantului să continue lucrările și nu va fi necesară sistarea acestora, lucrările de reconstrucție a pieli se vor finaliza cât mai curând posibil”, a transmis directorul executiv, Betinna Pojar, pentru Express de Banat.
Din aceeași sursă, am reținut că investiția la podul de la Slatina Timiș se ridică la 4,38 de milioane lei fără TVA și este finanțată din fonduri proprii și fonduri guvernamentale. Stadiul actual al execuției lucrării la podul aflat pe DJ 582 este aproximativ 40-45%, iar contractul mai cuprinde și alte lucrări necesare pentru siguranța podului și a circulației rutiere. „Lucrările au demarat pe 29 mai iar durata de execuție este de nouă luni de la această dată, cu asistență tehnică din partea proiectantului. Podul va fi redeschis circulației rutiere odată cu efectuarea și aprobarea recepției la terminarea lucrărilor de către toți reprezentanții implicați la acest obiectiv”, a mai transmis conducerea Direcției de Drumuri Județene.