Locul perfect pentru iubitorii de ski – Muntele Mic

montis (2)
casinoherculane by sungarden

Muntele Mic este locul unde pasionații de ski se întâlnesc pentru a se bucura din plin de zăpadă și de pârtie. Iubitorii sporturilor extreme de iarnă s-au bucurat de vremea perfectă pentru ski în ultimele săptămâni și se pare că și luna aceasta este una care, conform datelor meteorologice, va menține temperaturile sub zero grade.

Dacă majoritatea turiștilor din România trebuie să meargă la kilometrii distanță de casă pentru pârtie și să își planifice concediile din timp, cei din vestul țării sunt ceva mai norocoși, deoarece Muntele Mic este situat în județul Caraș-Severin, fiind la distanță mică și de orașul Timișoara. Cei de la Montis Hotel&Spa, renumitul loc de cazare din zona montană, transmit că rezervările s-au înmulțit în ultimul timp, iar turiștii sunt foarte entuziasmați să ia o pauză de la cotidian și să se reconecteze cu natura.

„În ultimele săptămâni turiștii ne-au trecut pragul cu schiurile în mână. Aceștia sunt foarte bucuroși că pot experimenta, pe lângă relaxare, și sporturile de iarnă. Camerele se ocupă cu rapiditate datorită faptului că stratul de zăpadă este gros, iar pe vârfurile munților se poate schia în voie, zile la rând.

Îi așteptăm pe oaspeții noștri, cu camere moderne, care îmbină confortul cu un vibe cozy, dar sofisticat. Terasa noastră are o priveliște uimitoare, meniul restaurantului este unul bogat în preparate a la carte, în plus, deținem diverse zone de relaxare, acum fiind deschisă și salina.”, a declarat Camelia Mihăilescu, manager al hotelului Montis.

montis (3)

Muntele Mic posedă cel mai modern telescaun din vestul țării, 20 km de pârtie, cu niveluri diferite de dificultate și 3 teleschiuri. Turiștii se bucură de această perioadă, având la dispoziție mai multe opțiuni de distracție: ski, heliski, snowboard, plimbare cu șenilata, iar cei mai puțin curajoși, se dau cu sania sau iau lecții de instrucție de la profesioniști. Fiind la o distanță mică de oraș, pentru majoritatea iubitorilor de munte, zona schiabilă de pe Muntele Mic, este printre primele opțiuni în ceea ce privește concediile sau excursiile celor mici din familie.

Montis Hotel&Spa este deschis pe toată perioada anului, la fel și restaurantul, iar administratorii spun că sejururile de 4 stele cuprind mai multe zone de relaxare, unde turiștii pot uita de stres. Ultima creație este o salină amplasată lângă camera de masaj. Totodată, Montis deține o piscină interioară cu apă încălzită, care are o priveliște uimitoare către munte. Sauna este și ea preferată de către oaspeți, iar băuturile diversificate: vin, șampanie, prosecco, cocktails, băuturi calde și multe altele, vin perfect, ca o piesă de puzzle, într-o zi de relaxare completă.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

montis (1)

Iubirea este mai frumoasă la Montis Hotel&Spa!

Fiind în luna iubirii, de Valentine’s Day, camerele celor de la Montis Hotel&Spa au fost aranjate într-un mod special pentru îndrăgostiții care și-au sărbătorit iubirea, iar seara, renumitul violonist, David Neamțu, i-a încântat cu acorduri de vioară, într-un cadru romantic, pe toate cuplurile care s-au răsfățat la Muntele Mic. Pentru sfârșit lunii, de Dragobete, se pregătește tot o zi specială dedicată iubirii, astfel că turiștii care vor trece pragul hotelului în acea zi, vor avea și ei parte de un sejur special.

Și pentru că se apropie și luna martie, când sărbătorim primăvara, și zilele de 1 și 8, administratorii Montis le sugerează celor care au în plan un trip pe Muntele Mic, să-și facă rezervare din timp deoarece locurile de cazare se ocupă repede.

Pentru a fi la curent cu noutățile și ofertele celor de Montis Hotel&Spa, îi puteți urmări pe rețelele de socializare https://www.facebook.com/montishotel, https://www.instagram.com/hotel.montis/ sau puteți vizita site-ul https://www.hotel-montis.ro/.

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/