Locurile de joacă, oficial închise, sunt pline de copii toată ziua. Mai mult, cel din parcul general Dragalina din municipiul Caransebeș atrage părinții cu copii, chiar dacă nu s-a făcut recepția noilor aparate.
Pentru că nu au unde să-i ducă pe cei mici la joacă, părinții ignoră și cea mai simplă regulilă, astfel că, și cu atenționări din partea polițiștilor locali, nu renunță la aparatele de joacă, elemente care nu sunt încă montate definitiv.
„Nici părinții și cu atât mai puțin copii nu au înțeles că nu e gata și nu au voi în starea de alertă, deși am împrejmuit locul cu panglică de atenționare. Am trecut și eu prin parcul Dragalina și locul de joacă era înțesat de copii mai ales pe aparatele noi. În zilele următoare reprezentanții firmei vor finaliza lucrarea, se vor pune plăcile de tartan și apoi vom face recepția finală, astfel încât și copiii, și părinții să se bucure de acest loc de joacă după starea de alertă”, a declarat primarul Felix Borcean.
Conform proiectului, au fost schimbate toate aparatele, zona a fost mutată mai spre mijlocul parcului, nisipul va fi înlocuit cu tartan, iar valoarea investiţiei este de 180.000 de lei.