Cosmin Tabără, viceprimarul Timișoarei, susține că locuitorii din cartierul Steaua își doresc să vadă mai mulți polițiști locali, astfel încât în zonă să nu mai fie aruncate gunoaie în mod ilegal.
Cosmin Tabără, viceprimarul PNL al Timișoarei, a mers în vizită în cartierul Steaua, pentru a afla care sunt problemele cu care se confruntă locuitorii din această zonă.
„Față de centrul cartierului Fabric, în Steaua lucrurile sunt mult mai așezate poate fiindcă simțul cetățenesc mi se pare a fi mai dezvoltat față de alte zone al Timișoarei. Am găsit timișoreni ce își făceau curățenie în fața blocului sau care tundeau gardul viu. Câteva probleme trebuie tratate mult mai serios de către angajații societăților din subordinea primăriei, care poate nu-și fac treaba până la capăt sau nu li se cere concret ce trebuie să facă. Așa cum este în spatele blocului nr. 49 E de pe strada Florilor, unde pământul răscolit de cei de la Colterm crește producția de imală pe timp de ploaie. Trotuarele de pe strada Izlaz au porțiuni în care sunt impracticabile, așa cum este în fața blocului nr.58, Scara D, Scara E și blocul nr. 46B Scara A. Foarte multe rigole de preluare a apei de ploaie au probleme, la fel ca si canalizarea, dar voi sesiza aceste aspecte și sunt convins că se va interveni în cel mai scurt timp. Mai e nevoie urgentă de toaletarea arborilor pentru că pe alocuri obstrucționează iluminatul public”, a afirmat Cosmin Tabără.
Viceprimarul Timișoarei a precizat că cea mai mare supărare a locuitorilor din cartierul Steaua este faptul că polițiștii locali vin prea rar prin zonă, astfel că deseori sunt aruncate gunoaie în mod ilegal.
„Cel mai mare of al cetățenilor din cartierul Steaua este prezența prea discretă a Poliției Locale pe străzile acestuia. Dacă polițiștii locali ar fi mai prezenți, curățenia pe străzi, în spațiile de joacă și în parc ar fi mult mai mare și nu ar fi nevoiți să plătească amenzi pentru gunoiul altora… Iar buruienile, pe alocuri, nu s-ar înălța până la etajul întâi”, a declarat Cosmin Tabără.
Liderul PNL Reșița le transmite social-democraților că nu-și pot ascunde eșecul din alegerile care au avut loc la sfârșitul acestui an! Degeaba a câștigat PSD mai peste tot în...
Roxana Novacovici |
11 January 2026
Pășind prin zăpadă ca prin încercare: Fii și tu un pas al Ioanei spre vindecare!
Adriana Baghiu |
11 January 2026
Plecat de peste 35 de ani din țară, un bănățean își poartă dorurile prin îndepărtata Australie
Cosmin Odorescu |
10 January 2026
Situația apocaliptică din sudul Banatului Montan cauzată de căderile de arbori, continuă!
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

