Locuitorii comunei Giroc, în pericol să rămână fără apă din cauza unei datorii record înregistrată de societatea care asigură serviciile de apă-canal

comuna giroc langa Timisoara

Societatea Giroceana, care prestează serviciile de alimentare cu apă și canalizare în comuna Giroc, are o datorie de peste 12 milioane de lei la Aquatim, operatorul regional al acestor servicii în județul Timiș. Prima măsură luată de Aquatim a fost blocarea conturilor societății, însă riscul este, în cazul în care datoria nu va fi achitată, ca livrarea apei să fie sistată. 

Datoriile au fost acumulate încă din perioada pandemiei, spune Ilie Vlaicu, directorul Aquatim.

„Societatea Giroceana are în jur de 12-13 milioane de lei datorii la Aquatim și sigur că suntem în situația de a ne recupera această datorie. În acest moment sunt conturile blocate la Giroceana, dar suntem în discuții cu reprezentanții localității Giroc, cu domnul primar, viceprimarul, consiliul local, pentru a găsi o rezolvare. În general, cam în perioada pandemiei s-au acumulat datoriile pentru că nu am putut să uzăm de metodele normale de blocare de conturi, opritul de apă. Nu am dat ultimatum complet vizavi de oprirea apei, sunt niște soluții pe care reprezentanții Girocului le pot lua și până să ajungem în situația de a opri apa, încercăm să epuizăm toate modalitățile de recuperare a acestei datorii.”, a declarat Ilie Vlaicu.

Compania Giroceana are ca acționar majoritar Consiliul Local Giroc. Totuși, viceprimarul care are atribuții de primar încă din vara anului trecut spune că nu administrația este cea care trebuie să achite datoriile acumulate de Giroceana.

„Vă dați seama că nu ne dorim să rămână locuitorii comunei fără apă și vom face tot ce putem să nu se întâmple acest lucru. Datoriile sunt acumulate de către societatea Giroceana, nu de către primărie. Noi ca primărie nu putem din bani publici să plătim datoriile unei societăți comerciale și suntem la stadiul de negocieri.”, a declarat Dan Vârtosu.

Pe de altă parte, viceprimarul a mai anunțat și că în cadrul companiei, la nivelul consiliului de administrație, urmează să fie operate modificări. „Asta urmează să facem, modificări, ca să putem continua într-o direcție sau alta.”, a conchis Vârtosu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/