Locuințele din zona Stavila pentru tineri prind contur

bloc tineri zona stavila

44 de apartamente se construiesc în zona veche a orașului pentru tinerii din categorii sociale dezavantajate.

Demarate în primăvara anului trecut, lucrările la cele două blocuri de locuințe din zona Stavila prind contur. Regimul de înălțime a blocurilor este de P+2 etaje + 3 parțial. La parter, etajul I și II au fost compartimentate câte șase apartamente a câte două camere, iar la etajul III au fost proiectate patru apartamente cu două și trei camere.

Unul dintre cele două blocuri este aproape gata, la etajele superioare lucrându-se deja la finisaje, montare pardoseală, gresie în băi și bucătărie, și uși. La cel de-al doilea bloc, lucrările sunt realizate în proporție de 50%.

constructie blocuri tineri stavila

Cel de-al doilea bloc din Stavila

Cele două blocuri se fac prin Programul Național de Construire a Locuințelor Sociale. E un proiect pe care l-am accesat împreună cu colegii mei de la Proiecte Europene, Grațian Dobre, Bianca Bulgaru. E o lucrare făcută de o firmă din Reșița, Cristicons SRL, în colaborare cu firme de instalații electrice și sanitare tot din oraș. Mă bucur că reșițenii câștigă și fac lucrări de bună calitate”, a declarat primarul Ioan Popa, după vizita făcută ieri pe șantier.

Unitățile locative vor fi deservite de spații de depozitare a deșeurilor, de alei pietonale bine dimensionate, iluminate corespunzător, iar împrejurimile blocurilor vor fi prevăzute cu spații verzi pentru petrecerea timpului liber, astfel încât să se încurajeze socializarea și colaborarea în cadrul comunității. Aceste amenajări vor fi realizate în regie proprie de Primăria Reșița.

„Urmează să facem amenajarea exterioară pe care ne-am asumat-o noi ca și primărie, alei de acces, drumuri de acces, spații verzi etc, pe care o să le realizăm împreună cu Dani Călin și echipa de la Întreținerea Patrimoniului”, a subliniat edilul Reșiței.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În aceeași zonă, dar pe celălalt mal al Bârzavei, vor fi construite și locuințe pentru medici, printr-un proiect european, câștigat, de asemenea, de Primăria Reșița, iar în imediata vecinătate a viitoarelor construcții municipalitatea va parcela teren pentru tinerii căsătoriți. Alte parcele vor fi puse, contracost, la dispoziția reșițenilor care vor dori să-și construiască o casă în zonă.

„Tot aici avem și un proiect pentru o creșă, deci încercăm să aducem în această zonă cam tot ce este nevoie, ca să nu fie obligați cei care se vor muta aici să-și ducă copiii pe distanțe mari. Proiectul pentru creșă este aprobat pe fonduri europene”, a adăugat Ioan Popa.

ioan popa

Ioan Popa

finisate bloc

În unele apartamente s-a montat gresia și faianța

interioare bloc zona stavila

Alte apartamente au și ușile montate

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/