Codul galben de precipitații și intensificări ale vântului, valabil în Caraș-Severin, a alarmat locatarii unui bloc din Reșița. Aceștia au solicitat intervenția pompierilor pentru a preveni producerea unei nenorociri.
Mai multe elemente metalice de pe acoperişul blocului nr. 35 de pe Bulevardul Revoluţia din Decembrie au fost serios deteriorate de vântul puternic din ultimele ore, aşa că locatarii au chemat pompierii să demonteze uriașele panouri metalice. Este vorba despre nişte cadre de fier, umplute cu plasă de sârmă, care au fost montate pe bloc în epoca comunistă, căci pe ele erau afişate mesaje de proslăvire a socialismului şi a dictatorului de atunci. După Revoluţia din 1989, acele pancarte de slavă a comunismului au fost aruncate, dar suporţii de metal au rămas, au ruginit în timp, iar acum există riscul ca vântul puternic să le prăvălească în stradă, peste trecători.
Pompierii au ajuns la faţa locului şi analizează modul de intervenţie. Locatarii şi-ar dori să taie efectiv suporţii metalici, dar pompierii se tem că vântul foarte puternic, mai ales la acea înălţime, ar face, practic, imposibil de controlat traiectoria acelor suporţi metalici, care ar putea cădea oriunde. Astfel că se ia în considerare şi consolidarea acestora prin ancorarea suplimentară până la oprirea vântului, urmând ca apoi asociaţia de proprietari să rezolve problema.
Pompierii intervin cu o autospecială cu scară mecanică.
Vesna Anculia Simici a revenit în țară după opt ani petrecuți în Germania. Fire curioasă și foarte curajoasă și-a închipuit doar că lumea e cu mult mai mare decât...
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281