Literatură SF! După Timișoara și Budapesta, Cenaclul „Wells” își lansează antologia și la Lugoj

cenaclul hg wells
po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Cenaclul timișorean „H.G. Wells” de literatură științifico – fantastică, de peste cinci decenii, este o prezență apreciată în peisajul literar din vestul țării. Clubul S.F. include și autori lugojeni care au făcut parte din fostul cenaclu ”Sirius”.

Cel de-al treilea volum al antologiei „H.G. Wells” a apărut la sfârșitul anului trecut și a fost lansat cu două luni în urmă la Biblioteca Centrală Universitară din Timișoara.

Volumul, care se bucură deja de o atenție specială în țară și peste hotare, a fost prezentat sâmbătă, 2 martie, în cadrul întâlnirii anuale dintre cluburile românești și maghiare de science-fiction, desfășurată anul acesta la Budapesta.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 11, volumul va fi lansat și la Lugoj, la Casa Bredicenilor, cu prezentarea scriitorului și jurnalistului lugojean Laurențiu Nistorescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timișoara.

Volumul (apărut la Editura Universității de Vest, ai cărui antologatori sunt dr. Daniel Haiduc și dr. Laurențiu Nistorescu) cuprinde șase proze SF, semnate de membrii celui mai longeviv cenaclu SF din estul Europei – clubul H.G. Wells Timișoara, care cuprinde în prezent și foștii membrii ai cenacluluui lugojean Sirius – creațiile literare în cauză fiind redactate de autorii lor recent, în ”epoca post-pandemică”: Traian Urdea – ”Ai face bine să nu mai clipești”; Daniel Timariu – ”Umanitate”; Lucian Ionică – ”Bunica-i de ajutor”; Györfi-Deák György – ”Conul de umbră”; Laurențiu Nistorescu – ”Sub copitele salcâmilor”; Silviu Genescu – ”Cântec de leagăn”. Așa cum se cade pentru o antologie profesionistă, volumul include și o prefață semnată de dr. Antuza Genescu, precum și un studiu critic semnat de Laurențiu Nistorescu.

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/