LitVest 2025 aduce la Timișoara autori din Europa și America, un experiment care combină poezia cu inteligența artificială și un text-concerto cu trupa IRIS.
Festivalul se deschide cu tradiționalul picnic de lectură „Pătura care citește” și propune, timp de câteva zile, întâlniri directe între public și literatura contemporană.
Anul acesta, la eveniment participă autori internaționali, printre care Matthew Caley (Marea Britanie), Gabriel Chávez Casazola (Bolivia), Nathalie Handal (Franța/SUA), Ivan Hristov (Bulgaria) și Miriam Reyes (Spania). România este reprezentată de Dinu Flămând, Radu Pavel Gheo, Ioan T. Morar, Tiberiu Neacșu, Simona Petrișor și Nona Rapotan.
LitVest debutează, ca de obicei, cu „Pătura care citește” (24 septembrie, ora 12, în Piața Unirii), un picnic urban de lectură destinat și elevilor din mediul rural, și „RAI. Poezie & inteligență artificială”, în care un program AI transformă textele literare în clipuri video.
Text-concerto-ul din acest an aduce pe scenă formația Iris, care sărbătorește 45 de ani de activitate. Cristi Minculescu va citi, în 26 septembrie, de la ora 22, la Club Heaven, texte ale participanților LitVest 2025. Manifestarea este organizată împreună cu Spitalul Județean de Urgență „Pius Brânzeu” din Timișoara.
Festivalul aduce și un omagiu poetului timișorean Valeriu Drumeș (1943-2013), reprezentant al optzecismului.
„În fiecare an, LitVest are, ca invitat simbolic, un scriitor timișorean dispărut. În 2025, e vorba de poetul Valeriu Drumeș (1943-2013), personalitate a optzecismului timișorean. Autor, printre altele, al volumului Terasa cu umbrele (Marineasa, 2001), care consacră dimensiunea boemă a poeziei sale.”, au transmis organizatorii, reprezentanții Bibliotecii Județene Timiș.
Intrarea la toate evenimentele este liberă.
Organizat de Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”, cu sprijinul CJ Timiș, LitVest este singurul festival românesc care face parte din Versopolis, cea mai importantă rețea de festivaluri literare din Europa.