Linia ferată de mare viteză Reșița-Timișoara, în faza licitației

ioan popa primaria resita

Porțiunea până la Voiteni va fi scoasă la licitație de Primăria Reșița în cel mai scurt timp după ce toți cei patru parteneri au aprobat indicatorii tehnici.

Aceștia au fost aprobați ieri atât de Consiliul Județean Caraș-Severin cât și de Consiliul Local Reșița după ce au fost aprobați în prealabil de forurile similare din Timiș și Timișoara. Tot ieri, a fost aprobat un alt contract de asociere între parteneri, contract care conferă Reșiței legitimitatea de a reprezenta toate cele patru entități și de a scoate la licitație tronsonul Reșița-Voiteni.

„Lucrările sunt în valoare de 130 de milioane de euro și sunt finanțate prin PNRR. Vom face licitația în cel mai scurt timp astfel încât în iulie 2026 linia să fie gata pentru că aceasta este o condiție importantă pusă de PNRR. Pentru tronsonul Timișoara-Voiteni-Stamora Moravița, documentația e gata și va fi predată Ministerului Transporturilor. Dânșii vor căuta sursa de finanțare și vor licita proiectarea și execuția”, a spus primarul Reșiței, Ioan Popa.

Primăria Reșița a purtat deja primele discuții cu Agenția de Reformă Feroviară pentru ca, pe viitoarea linie, să circule trenuri de dimensiuni mici care să aibă frecvență foarte bună iar distanța Reșița-Timișoara să fie parcursă în o oră și 15 minute. Astfel o parte însemnată a traficului rutier va putea fi preluată de calea ferată. Ioan Popa a subliniat faptul că, pe viitor, traficul feroviar va putea fi o bună alternativă atât pentru transportul de mărfuri cât și pentru elevii din Bocșa, Berzovia și Măureni care acum fac naveta spre și dinspre Reșița cu autobuzul pus la dispoziție de Primăria Reșița.

Conform documentației întocmită de Metrul S.A. București, se estimează că între 763 și 853 de persoane vor călători zilnic de la Timișoara la Voiteni iar între Voiteni și Reșița vor fi zilnic între 405 și 673 de călători. Mai trebuie precizat că Primăria Reșița are în vedere modernizarea liniei și între stațiile Reșița Nord și Reșița Sud documentația fiind deja întocmită de Metroul S.A. și aprobată ieri de aleșii locali și județeni.

„Mulțumesc special Danielei Copaci pentru că toată această muncă a avut-o la bază pe Daniela. Am avut aportul lui Sorin Grindeanu dar și pe cel al lui Lucian Bode și Cătălin Drulă, miniștri aflați pe funcție înaintea sa. Le mulțumim tuturor”, a încheiat primarul Popa.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/