Încep înscrierile pentru o nouă serie de cursuri de limba și cultura japoneză la Centrul Jutsu al Universității Politehnica Timișoara.
Centrul de Artă și Tehnologie pentru Colaborarea cu Japonia UPT deschide sesiunea de toamnă (aki) a programului. Cursurile sunt sustinute de prof. dr. Camelia Nakagawara și se vor derula în perioada 28 octombrie – 6 decembrie 2024, on-line.
Prof. dr. Camelia Nakagawara este niponolog cu studii postuniversitare la Universitatea Columbia, New York (MA în predarea limbilor străine, Teachers College) și Universitatea din Chicago (PhD în Limbi și Civilizații Est-Asiatice), cu o lungă experiență de cercetare și predare la nivel universitar, atât în Japonia cât și în SUA.
Cursurile se desfășoară pe module: zero, elementar, începător 1 si 2, intermediar si pre-avansat – iar fiecare modul constă în 5 ședințe a câte 75 de minute. Taxa pentru întregul modul este de 250 de lei pentru publicul larg. Studenții și elevii beneficiază de o reducere de 20%, deci plătesc 200 lei pentru întregul modul, iar studenții și angajații UPT beneficiază de gratuitate. Înscrierile se fac pană marți, 29 octombrie 2024, ora 17:00.
Centrul de Artă și Tehnologie pentru Colaborarea cu Japonia, înființat anul trecut în cadrul Universității Politehnica Timișoara, a organizat deja evenimente culturale de mare succes la public, cum a fost „Toamna Culturii Japoneze la UPT” parte din programul Timișoara, Capitala Europeană a culturii, sau „Nippon Summer Fest 2024” – cu activități diverse și instructive pentru comunitatea timișoreană.