Ca în fiecare an, de Rusalii, Moniomul, o așezare pitorească de la marginea Reșiței, cu oameni harnici și spirituali, deopotrivă, îmbracă straie de sărbătoare, prilejuite...
„Acelor copaci pe care îi bate vântul mai tare și care suportă frigul, li se întăresc rădăcinile. Așa este și în viață, cu cât treci...
Fostul Consul Onorific al României în Țara Galilor, psiholog dr. Nistor Becia, originar din Dalboșeț, județul Caraș-Severin, a fost numit începând de astăzi, Locotenent Adjunct...
Comuna Grădinari, din județul Caraș-Severin, prinde viață sub pensulele și munca neobosită a voluntarilor de la Asociația „Acasă în Banat”. Renovarea primăriei este o premieră...
Duminica de Rusalii vine cu multă distracție la Ticvaniu Mic! Artista Mona-Lisa Șufan susține un concert de ruga comunei în care a copilărit. Pe 8...
La Timișoara are loc, între 18 și 21 iunie, Festivalul Centrului de Cultură și Artă al județului Timiș. Vor fi patru zile cu spectacole, expoziții,...
Malul Canalului Bega din Timișoara a fost animat de tineri pasionați de robotică și bărcile lor teleghidate care s-au întrecut pe apă. Liga AC a...
Legendarii Iris sunt cap de afiș la „Serbările Verii”, de la Lugoj. Trei zile de concerte și distracție cât cuprinde. Proiectul cultural ,, Serbările Verii”...
30 de fațade vor fi renovate și zugrăvite în următoarele zile la Grădinari, în cadrul unei noi ediții a proiectului „Color de Village”, implementat de...
Două zile de petrecere la Apadia, de ruga satului, pe acorduri de muzică tradițională din Banat. Se anunță multă voie bună de Rusalii! Primăria comunei...
Vineri, 6 iunie, de la ora 19, Sala Capitol din Timișoara găzduiește un concert special în care muzica de film se întâlnește cu creația contemporană....
Soarele strălucește, iar dorința de relaxare și distracție e mai mare ca niciodată! În inima naturii, Complexul Atlantic din Reșița îți oferă cadrul ideal pentru...
Mehadia devine noua atracție turistică din vestul țării, odată cu deschiderea unui parc tematic cu dinozauri. Parcul promite distracție garantată pentru toate vârstele și se...
Tinerii cu talent în muzică intră în competiția „Voci de 5 Stele”! Concursul este la prima ediție și dedicat copiilor și adolescenților. Festivalul Național de...
Primăria Rusca Montană promite o petrecere de pomină cu ocazia rugii! Timp de două zile, muzica tradițională din Banat va răsuna la poalele munților. Pe...
Forza ZU ajunge vara aceasta la Timișoara, sâmbătă, pe 26 iulie. Anunțul a fost făcut de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, care a prezentat primele...
Autobuzul pictat de 1.000 de copii, la evenimentul „Ziua puilor de CODRU”, circulă, de miercuri, pe străzile din Timișoara. Mijlocul de transport în comun colorat...
Foaierul Centrului Universitar al UBB Reșița s-a transformat, marți după-amiază, într-un adevărat muzeu viu al armelor albe, odată cu deschiderea expoziției de săbii și spade...
Turneul internațional al celebrului pianist de jazz, Jacky Terrasson, ajunge și în România, mai exact în pitorescul sat Socolari, din Caraș-Severin, unde s-a construit o...
DONEAZĂ ACUM: Adriana Perescu, o fetiță din satul Măru, comuna Zăvoi, diagnosticată cu neuroblastom, stadiul IV, are nevoie de aproape 1 milion de euro pentru...
Timp de patru zile, între 10 și 13 iulie, Poiana Lupului prinde viață din nou cu sunetele jazzului contemporan din România. Gărâna Jazz Festival ajunge...
Unul dintre cele mai respectate nume din domeniul service-urilor auto, Michelini Service Auto Reșița, invită reșițenii la un eveniment special, menit să aducă împreună iubitorii...
Casa de Cultură a Studenților Reșița, în parteneriat cu Centrul Universitar UBB Reșița, Muzeul Banatului Montan și Liga Studenților a Centrului Universitar UBB Reșița, organizează...
Canalul Bega prinde viață, odată cu evenimetul Bega Boat Race, un spectacol al tehnologiei și al inovației. Studenții se vor întrece cu bărci teleghidate. Universitatea...
Festivalul Rock la Mureș anunță primii artiști: Cred Că Sunt Extraterestru, Partizan, Schëppe Siwen, Anchorage, Watch Me Rise, Howl Live Wolves, Downstroy, Next Ice Age...
Pe Claudia Rusu o puteți întâlni la diverse evenimente publice organizate în localități din vestul țării, acolo unde ajunge cu food-truckul său, o bucătărie mobilă, loc...
Ziua Copilului coincide cu Ziua Porților Deschise la Aeroportul din Caransebeș, prilej cu care copiii se vor bucura de activități distractive, vor practica sporturile preferate...
Se anunță o zi cu distracție și sport la Bocșa pentru cei mici! De 1 iunie, copiii sunt așteptați la distracție în aer liber. Primăria...
Primăria Ticvaniu Mare și Școala Gimnazială „Iuliu Birou” au pregătit mai multe activități pentru copii de ziua lor. Pe cei mici din Ticvaniu Mare îi...
Muzeul Satului Bănățean din Timișoara găzduiește, pe 1 Iunie, cea de-a doua ediție a Festivalului de Joacă Cocolosh. Între orele 10 și 17 vor fi...
Primăria comunei Naidaș organizează un eveniment inedit dedicat celor mici. De 1 Iunie, distracția se mută la Căminul Cultural din localitate, începând cu ora 11.30. ...
Liceul Tehnologic „Dacia” din Caransebeș se mândrește cu locul I la concursul național „Instalații pentru construcții și confort ambiental”, câștigat de David Dobre, alături de...
Visit Timișoara – Organizația de Management al Destinației Timișoara marchează o premieră pentru turismul în orașul de pe Bega, participând în aceste zile la prestigiosul târg internațional ITB China 2026, organizat în metropola Shanghai. ...
După mai bine de șase ani de lucrări, Donjonul de la Coronini intră oficial în circuitul turistic. Autoritățile anunță că obiectivul va fi inaugurat în prima săptămână din iunie....
Între 19 și 21 mai, în capitala financiară a Europei se desfășoară IMEX, locul de întâlnire al industriei evenimentelor de afaceri. Marii organizatori de congrese, conferințe, târguri și expoziții, asociații...