Răchia, produsul autohton, de viță nobilă, va fi prezentată cu mare fală în stațiunea de pe Valea Cernei. Producătorii de răchie și de bucate tradiționale, din întregul județul Caraș-Severin, vor fi vedetele.
Festivalul Răchiei și al Bucatelor Tradiționale din Banat, o manifestare de notorietate la Băile Herculane, a ajuns la ediția cu numărul 23 și promite și în acest an o sărbătoare în toată regula. Timp de două zile, 19, respectiv 20 octombrie, 2024, în stațiunea balneară vor fi puse în valoare tradițiile, răchia din Banat și bucatele alese ale zonei.
Producători locali, din tot județul Caraș-Severin, își vor da concursul în cele mai bune licori extrase din prune, cireșe, pere, gutui, dar și din alte fructe, un festin al gradelor ce vor încinge atmosfera printre participanți, mai ales dacă totul este acompaniat cu muzică autentică din folclorul românesc.
Spun prezent, la evenimentul organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale cu sprijinul Consiliului Județean, al Primăriei Băile Herculane și al Asociației Producătorilor de Răchie din Banat, vocile îndrăgite ale artiștilor populari: Ramona Vița, Gabi Zaharia, Carmen Popovici Dumbravă, Adrian Stanca, dar și mulți alți soliști, acompaniați de Orchestra Profesională „Virtuozii Semenicului” și în prezența ansamblurilor „Zestrea Gugulanilor”, „Junii Gugulani” și „Renașterea”.
„De anul trecut mi-am dorit ca acest festival să nu fie marcat doar de 4- 5 ore pe zi, deoarece acțiunea este de mare importanță pentru noi, de notorietate și pentru comercianți, care de multe ori au fost nemulțumiți că nu au apucat să-și comercializeze produsele, și tocmai de asta am decis ca de anul trecut festivalul să se desfășoare pe parcursul a două zile, iar de anul viitor ne vom bucura de un program întins pe trei zile, un adevărat festival, în care toți cei care produc bunătăți să și le poată prezenta, așa cum se cuvine.
Și anul acesta programul artistic va fi diversificat pe măsura evenimentului, cu prezența a tinere talente ale centrului, pe care le-am adunat în jurul nostru în ultimii ani, și pe care îi promovăm atât în țară cât și în străinătate, rolul instituției fiind astfel bine definit” , a declarat, Dan Mirea, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin.
De asemenea, și în cadrul ediției din acest an, Direcția Agricolă Caraș-Severin va participa cu un stand propriu, unde o parte dintre micii producători, din cei 250 autorizați, vor fi ajutați ca să-și vândă produsele lor tradiționale, iar pentru că răchia este produsul vedetă, la final se va oferi și un premiu pentru cea mai bună țuică.