Licitația pentru construirea Centurii Timișoara Vest a fost reluată și se pot depune oferte. În vară, va porni procedura și pentru autostrada Timișoara – Moravița.
Anunțurile au fost făcute de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, la ședința de Guvern organizată în premieră în Timișoara.
„A fost deblocată licitația pentru Centura Vest, la 4 benzi, în ultimele săptămâni aceasta a fost blocată. Termenul final de depunere de oferte este 15 mai”, a spus Grindeanu. Procedura fusese contestată cu câteva zile înaintea termenului de depunere a ofertelor. Cotestația celor de la Strabag a fost respinsă.
Varianta Ocolitoare Timișoara Vest, în lungime de 14 kilometri, va fi construită la profil de drum național cu două benzi pe sens. Pentru realizarea obiectivului sunt necesare aproape 2 miliarde de lei.
„Până la sfârșitul lunii acesteia, maximum în prima decadă a lunii iunie, vom recepționa studiul de fezabilitate pentru drumul expres Timișoara – Moravița, astfel încât să putem da drumul, în această vară, la licitația pentru proiectarea și execuția Timișoara – Moravița”, a declarat ministrul Transporturilor.
Studiul de fezabilitate pentru autostrada Timișoara – Moravița prevede șase noduri rutiere și zeci de poduri, pasaje și podețe.
Construirea autostrăzii Timișoara – Moravița face parte din planul invstițional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport 2020 – 2030. Șoseaua va face legătura între 2 coridoare europene: fostul pan european IV în nord (Cehia – Austria – Ungaria – România) și fostul coridor pan european X în sud (Italia – Slovenia – Croția – Serbia – Macedonia / Bulgaria – Grecia).