Licitația pentru Centura Timișoara Vest, aproape de lansare

stiri centura timisoara vest

Licitația pentru Centura Timișoara Vest este mai aproape de lansare. Documentația tehnică intră la aprobare.

„Încă un pas pentru construcția Variantei Ocolitoare Timișoara Vest! Am transmis, astăzi, la ANAP, spre validare, documentația necesară lansării licitației pentru proiectarea și construcția Variantei Ocolitoare Timișoara Vest”, anunță ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Centura Timișoara Vest va complete varianta de ocolire existent și pe cea de pe partea de sud, aflată în șantier. Sectorul pentru care se așteaptă licitația va avea aproximativ 14 kilometri și un profil de drum național, cu 2 benzi pe sens.

Traseul variantei de ocolire trece prin Timișoara și comunele Sânmihaiu Român și Săcălaz. În mare parte traversează terenuri agricole și zone industriale sau comerciale, traversând totodată și Râul Bega. Realizarea proiectului nu va afecta terenuri naturale cu valoare ecologică ridicată sau zone cu areale naturale ce pot reprezenta habitat pentru diverse specii, spun specialișttii de la Agenția pentru Protecția Mediului Timiș.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Valoarea investiției este de 2,28 miliarde de lei. După semnarea contractului, antreprenorul va avea la dispoziție 6 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuția lucrărilor.

centura timisoara vest

centura timisoara vest

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/