Licee bune, medii de corigențe! Cum a ajuns Caraș-Severin să primească elevi cu note de 3 și 4 în clase teoretice

elevi, scoala, timisoara, timis

Record negativ la admiterea în liceele din Caraș-Severin unde mediile au coborât la niveluri îngrijorătoare. Unitățile de învățământ au ajuns să primească elevi cu note de corigență!

Anul acesta, admiterea la liceu în Caraș-Severin a scos la iveală un fenomen îngrijorător: chiar și liceele considerate bune sau foarte bune au ajuns să primească elevi cu medii de 4, 3 și chiar sub 3,50, semn al unei scăderi generale a performanței la Evaluarea Națională. Diferența dintre prima și ultima medie de intrare este uriașă, iar lipsa unei note-limită ridică întrebări serioase despre calitatea viitorului proces educațional. În lipsa unui prag, sistemul permite ca elevi cu rezultate extrem de slabe să intre în clase teoretice sau tehnologice care presupun competențe de bază.

Licee cu pretenții, colegii naționale cu tradiție și unități teoretice din Reșița sau Caransebeș au ajuns să accepte elevi cu medii care, în mod normal, ar fi trebuit să declanșeze o discuție serioasă despre repetarea anului, nu despre înscrierea la liceu, iar în acest sens, stau drept dovadă următoarele situații, scrise alb pe negru în statistica de pe: https://admitere.edu.ro.

La Reșița, spre exemplu, colegiile naționale încă își păstrează vârfurile, cu prime medii de 9,50–9,70, însă ultimele medii coboară periculos spre 7 și chiar sub 7. Diferența este uriașă și arată o ruptură profundă între elevii performanți și restul generației, mai ales în cazul liceelor tehnologice din județ. Practic, elevi cu note echivalente corigenței ajung în liceu, fără niciun filtru. Iată doar câteva exemple:

Colegiul Național „Traian Lalescu” Reșița

  • Științe ale Naturii: 9,72 – 8,25
  • Filologie: 9,37 – 7,37
  • Mate-Info: 9,75 – 7,20

Colegiul Național „Diaconovici Tietz” Reșița

  • Filologie: 8,95 – 4,85
  • Științe: 8,42 – 4,50
  • Științe 2: 8,35 – 4,08
  • Mate-Info: 9,62 – 4,60

Colegiul Național „Mircea Eliade” Reșița

  • Filologie: 8,87 – 4,67
  • Științe: 6,72 – 3,25

Liceul Teoretic „Traian Vuia” Reșița

  • Filologie: 9 – 6,85
  • Științe: 8,50 – 5,32
  • Mate-Info: 8,85 – 4,27

Colegiul Național „C.D. Loga” Caransebeș

  • Filologie: 8,67 – 5,90
  • Mate-Info: 9,45 – 6,22

Liceul Bănățean Oțelu Roșu

  • Mate-Info: 9,45 – 5,57
  • Filologie: 8,87 – 5,80
  • Gastronomie/Ospătar: 6,57- 4,92
  • Electromecanic: 5,55 – 4,90
  • Mecanic întreținere:4,85 –  4,40
  • Sudor: 4,27 – 3,37
  • Mecatronică/Auto: 5,20 – 3,80

Liceul Teoretic „General Dragalina” Oravița

  • Mate-Info: 8,55 – 3,32
  • Științe ale Naturii: 9,57 – 3,40
  • Filologie: 8.37 – 5.00

Care este rezultatul? Unul cât se poate de previzibil, potrivit specialiștilor din învățământ

-Calitatea actului educațional scade atunci când diferențele dintr-o clasă sunt de la 9,50 la 3,25

-Profesorii sunt puși în imposibilitatea de a lucra eficient, fiind obligați să recupereze decalaje uriașe

-Elevii cu medii foarte mici sunt împinși într-un traseu educațional nepotrivit, fără orientare profesională reală

-Liceele bune își pierd prestigiul, fiind obligate să accepte elevi care nu au competențele minime

-Rezultatele la Bacalaureat vor reflecta aceste intrări, perpetuând un cerc vicios

Iată că admiterea din acest an arată clar că sistemul are nevoie de o reformă: fie introducerea unei note-limită, fie o reconfigurare a traseelor educaționale, astfel încât elevii să ajungă acolo unde pot performa, nu acolo unde rămân locuri libere. Caraș-Severin oferă, din păcate, un studiu de caz perfect despre ce se întâmplă atunci când și criteriile de selecție dispar.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/