Liberalul Orăvicean nu respinge negocierile cu PSD! „Mulți colegi sunt dezamăgiți!”

oravicean nicolae primar berliste

Primarul comunei Berliște e dorit de Silviu Hurduzeu pentru a candida în toamnă sub sigla PSD pentru un nou mandat!

Liderul PSD Caraș-Severin a vorbit în termeni laudativi despre liberalul Nicolae Orăvicean și, având în vedere tonul critic pe care primarul comunei Berliște l-a avut atunci când s-a discutat despre Romeo Dunca și Consiliul Județean, transferul pare foarte aproape de a se concretiza.

„În mulțumesc domnului Hurduzeu pentru aprecieri, pentru părerile bune pe care le are despre mine. Eu am avut o relație bună cu domnul Hurduzeu și pe vremea cât a fost președintele Consiliului Județean, în sensul că a sprijinit comuna Berliște. Dar nu trebuie să se speculeze acum aceste lucruri, nu am negociat trecerea mea la PSD. Dacă voi fi abordat în acest sens, voi vedea cum se pune problema.”, a declarat primarul Orăvicean pentru Express de Banat.

Liberalul care conduce comuna Berliște consideră că social-democrații îl curtează, îl doresc, și datorită exigenței sale față de activitatea actualei conduceri a Consiliului Județean Caraș-Severin. În plus, Orăvicean spune că social-democrații i-au arătat mai multă atenție și apreciere decât colegii săi liberali. „Pesediștii au fost mai apreciativi la adresa mea, mai interesați de activitatea mea. Unii lideri de la noi m-au jignit, m-au denigrat în public. Nu am nimic de reproșat președintelui Vela, el a fost singurul implicat în a sprijini concret comuna Berliște. Mulți colegi sunt dezamăgiți de cum merge partidul în general, dar și de lipsa de performanță de la nivelul Consiliului Județean Caraș-Severin. Poate că sunt anumite rezultate, dar nu le cunosc eu, ele se văd mai greu în teren. Eu vreau să văd rezultate, vreau să văd ceva pozitiv, dar deocamdată nu văd astfel de lucruri. Poate din acest motiv au fost mai multe rânduri când am primit aprecieri din zona PSD decât de la liderii propriului partid.”, a mai spus Nicolae Orăvicean, unul dintre cei mai experimentați primari din Caraș-Severin.

Primarul de la Berliște mai spune o dată lucrurilor pe nume și recunoaște eșecul PNL din ultimii 3 ani la nivel de județ. „Am avut totul, Parlament, președintele țării, premier. La nivel de județ, la fel. Trebuia să fructificăm mult, mult mai bine. Momentul ăsta l-am ratat. Am pierdut și majoritatea în Consiliul Județean. Ai avut în mână totul și acum nu mai ai aproape nimic!”, a conchis Orăvicean.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/