Liberalii îi pregătesc contracandidat lui Ursu! Miloș încă se gândește!

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Liderul PNL de pe Valea Carașului critică în termeni duri realizările actualei administrații publice din Oravița, deși primarul Ursu a câștigat, în 2016, un nou mandat cu un scor zdrobitor!

Ion Miloș a apărut recent lângă Marcel Vela într-o conferință de presă a filialei județene PNL Caraș-Severin, ieșirea în prim-plan a omului de afaceri orăvițean nefiind deloc întâmplătoare. Acesta nu a confirmat oficial că are intenția de a candida peste doi ani la Primăria Oravița, dar lucrurile sunt aproape clare, niciun alt liberal din organizație nebucurându-se în momentul de față de mai multă popularitate. „Mai este până atunci, am timp să mă gândesc, în partid se va face un sondaj și cel mai bine clasat va candida, chiar dacă vreau eu, important e ce spune sondajul. Deocamdată nu vă putem spune cine se va afla în sondaj”, a declarat Miloș.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Liberalul a explicat opoziția foarte palidă pe care consilierii PNL o fac social-democraților în Consiliul Local Oravița, dar în același timp și-a exprimat și temerea că orăvițenii ar putea alege și în 2020 un primar care n-ar prea avea cu ce să se laude. Reamintim, Ursu a fost ales de aproape 60 la sută dintre votanți în 2016! „Suntem minoritari în Consiliul Local, chiar dacă ne-am opune deciziilor lor, ei decid, au majoritate. Goga, cât a fost primar, două mandate, a băgat apa în oraș, o chestiune majoră, care nu a fost nici măcar pe vremea lui Ceaușescu, a renovat Casa de Cultură, a asfaltat, a făcut școala de meserii, a anvelopat două blocuri, a făcut două blocuri ANL. Ursu, după primul mandat, nu a făcut nimic. Goga a candidat împotriva lui și nu l-a votat lumea. Ursu nu a făcut nimic nici în al doilea mandat. Nu pot să spun cum a câștigat!”, a mai afirmat Ion Miloș.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/