Legumele și fructele prea coapte nu mai ajung la tomberon. Primăria Timișoara le oferă oamenilor sărmani

fructe cantina

Legumele și fructele de la Piața de Gros care au mici defecte sau sunt prea coapte nu mai ajung la tomberon. Primarul Dominic Fritz anunță că acestea vor fi folosite de cantinele sociale sau vor fi distribuite refugiaților din Ucraina.

Dominic Fritz, primarul Timișoarei, anunță că s-a găsit o nouă metodă prin care legumele și fructele cu defecte sau coapte să nu mai fie aruncate la gunoi. Mai precis, acestea vor fi folosite de cantinele sociale și vor fi distribuite gratuit refugiaților din Ucraina.

Peste o tonă de legume și fructe au fost ”salvate” din Piața de Gros de la a deveni deșeuri și au ajuns la cantinele sociale de la Direcția de Asistență Socială, de la Caritas și în magazinul social Intersect de unde ajung gratuit la refugiații din Ucraina. Zilnic, la Piața de Gros sute de kilograme de legume și fructe care au mici defecte sau sunt coapte ajung la tomberon pentru că nimeni nu mai vrea să le cumpere. Sunt alimente comestibile, pe care oameni cu dificultăți financiare s-ar bucura să le primească pe gratis sau care pot îmbunătăți porțiile de mâncare de la cantinele sociale”, a afirmat Dominic Fritz.

Primarul Timișoarei a explicat faptul că acesta reprezintă un nou mecanism pe care instituția îl testează.

Servicii ale municipalității – Piețe Timișoara și Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara – împreună cu societatea civilă – Asociația Intersect.TM sau Banca pentru Alimente Timișoara își pun în comun resursele pentru a îi ajuta pe cei în dificultate. Îi încurajez pe cei care se pot alătura acestui mecanism să nu ezite și să o facă. Facem de două ori bine: fructele și legumele ajung la oameni care chiar au nevoie de ele și reducem cantitatea uriașă de deșeuri”, a detaliat Dominic Fritz.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/