Legendarii ABRA vin la Socolari. Concert și expoziție de pictură FIKL

abra socolari
po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Două evenimente de marcă sunt programate în acest weekend la Socolari, satul cu artiști. Concert ABRA și expoziție de pictură FIKL.

Trupa legendară a Timișoarei – ABRA vine la Socolari, la Fikl Artstage, în satul cu artiști pentru a susține un concert de excepție pentru adevărații „degustători“ de rock, dar și pentru a readuce pe scenă un proiect ce propune o recuperare a istoriei muzicii timișorene din decadele ’70, ’80, ’90 și 2000

Abra s-a născut în 1984, când Adrian Schwartz-Dinu și Tucu Bleich au convenit să transforme duo-ul „Adrian Dinu-Raul Dudnic“ în trupă. După câteva schimbări de componență apare prima formula semnificativă: Adrian Schwartz-Dinu – chitară, voce, Raul Dudnic – chitară, voce, Dinel Tolea – clape, Christian Podratzky – bas, Tucu Bleich – tobe.

Cvintetul nu durează însă, cristalizându-se destul de repede trio-ul Abra: Adrian Schwartz-Dinu – chitara, voce, Christian Podratzky – bas, Vali Potra – tobe, ultimii doi cântând deja de câțiva ani buni, împreună.

Urmează cinci ani de concerte în toată țara, în special în mediile studențești, înregistrări la Radio-Televiziune, câștigarea premiilor muzicale care erau de câștigat în perioada `85-`90, Abra devenind o formație de linia întâi nu numai în Timișoara, ci și în țară, adevărații „degustători“ de rock fiind deja în temă cu trio-ul timișorean.

În peisajul formațiilor romanești Abra a avut întotdeauna ceva distinctiv, ceva ce ține de virtuozitate pe instrument, curajul de a cânta în trei și structura compozițiilor, bogate în acrobații ritmice și aluzii la muzica clasică.

Adrian Schwartz-Dinu este profesor de chitară în Germania, continuându-și activitatea sub numele de Abra, ca leader, vocalist, chitarist si compozitor. După aproximativ 12 ani de concerte, Abra este un nume bine-cunoscut in Hessen-Germania. Doua albume au apărut în acești ani: „The boat“ (`93) si „Your discovery“ (`97). Componenții s-au schimbat relativ des, perindându-se mai mulți muzicieni germani, dar si câțiva români (Misi Farcas, Tucu Bleich).

casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Christian Podratzky locuiește în Berlin, unde a cântat cu unele formații de calibru greu, susținând o serie de concerte și turnee în Germania, Elveția, Franța, Texas (USA), numele sau figurând pe 14 apariții discografice. Actualmente el este ilustrator și grafician la diferite agenții publicitare din Berlin.

Vali Potra a cântat cu diferite formații romanești (Arca, A.G. Weinberger), iar din 1997 este membru al trupei Blazzaj, cu care concertează constant si alături de care a lansat 2 albume. În prezent trăiește în Timișoara și participă la o serie de proiecte muzicale care apar în peisajul muzicii românești.

Binevenită a fost reîntâlnirea celor trei în vara anului 2003, în studioul „Taboo“ din Arad, pentru a pune pe disc materialele de acum 15 ani, o prețioasă „recuperare istorică“. Așadar Adrian Schwartz-Dinu, un specialist al chitarei acustice (clasice), împreună cu Christian Podratzky si Vali Potra, o secție ritmică sudată și plină de neprevăzut, oferă în anul 2003, în formula de trio (Adrian Schwartz-Dinu, Christian Podratzky, Vali Potra) primul lor album, „La frumusețea ei“, album care apare pe piața românească în 2004, la casa de discuri A&A Records, reeditat în 2016 de Soft records.

În vara anului 2009 cei trei se reîntâlnesc în Timișoara pentru a înregistra noul album Abra, numit „Sapte“, cu colaborarea lui Mircea Baniciu și Horea Crișovan, album editat de A&A Records. Doi ani mai târziu, în aceeași componentă, apare albumul „Data când totul e gata“, din nou cu colaborarea lui Mircea Baniciu și Horea Crisovan, cat și Petrica Ionutescu, Luci Nagy, Maria Chioran, album editat de Colibri Music. Din 2015 trioul Abra își reia activitatea concertistică la diferite cluburi în Timișoara cât și la unele festivaluri în țară.

Tot sâmbătă, 12 august, la Socolari, cu o selecție de lucrări de portofoliu din seriile The End of History, Neon Heart și Gentle Beasts, artistul plastic Gheorghe Fickl va oferi vizitatorilor un tur ghidat al atelierului și galeriilor nou-amenajate în spațiul său din Socolari.

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/