Legea mirosurilor, de neaplicat la doi ani de la promulgare. USR merge în instanță

disposal 1846033 1280
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

La doi ani de la promulgare, legea mirosurilor nu are o metodologie de aplicare. Senatorul USR de Timiș Raoul Trifan anunță că filiala județeană a partidului va acționa în instanță miniștrii Sănătății și Mediului, pentru a-i obliga pe funcționari să elaboreze documentul fără de care legea nu poate fi pusă în practică.

„În articolul 3 al legii scrie foarte clar: la 180 de zile maximum după promulgarea acestei legi, după publicarea în Monitorul Oficial, trebuie să existe norme metodologice, trebuie să fie elaborate. Ei bine, au trecut doi ani. Timișorenii trebuie să beneficieze de aceste legi care sunt promulgate, dar, iată, nu se pot aplica. Așadar, vom da în judecată Ministerul Mediului – mai precis ministrul Mediului – și Ministerul Sănătății – mai precis ministrul Sănătății pentru a-i obliga, prin instanță, prin executor judecătoresc până la urmă să își oblige angajații să elaboreze aceste norme metodologice ca să se poată aplica această lege.”, a declarat senatorul Raoul Trifan.

Legea nu prevede și sancțiuni pentru cei care nu respectă termenul impus pentru elaborarea normelor de aplicare a legii.

„Noi avem aceste probleme în Timișoara și în nord, și în sud, cu diferite mirosuri pestilențiale care apar din când în când și de fiecare dată când sunăm la autorități ni se spune că nu avem lege, nu putem să o aplicăm. Legea există, dar nu avem norme metodologice. Cred că acum două săptămâni a fost un miros absolut pestilențial peste toată Timișoara, cred că l-am simțit cu toții, nici măcar nu știm de unde a venit.”, a mai spus Raoul Trifan.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Parlamentarul a mai explicat și că există intenția solicitării unor daune celor două ministere, iar banii să fie donați ulterior, în cazul unui câștig în instanță, unor spitale în care sunt tratate afecțiunile pulmonare.

Legea mirosurilor este documentul în baza căruia ar trebui să fie sancționați cei care creează disconfort olfactiv. Potrivit documentului, companiile sunt obligate să aibă un sistem de monitorizare și un plan de gestionare a mirosurilor, iar autoritățile locale trebuie să întrețină sistemele de canalizare și stațiile de epurare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/