Lecturi de vacanță și nu numai! Buget record pentru achiziția de carte la Biblioteca din Lugoj

cristescu 1000 x 200 2 copy banner 1164 x 200 px Afrodita 1000x200

Pornind de la anumite situații din viața noastră cotidiană, cum ar fi închiderea unei  librării celebre, un adevărat brand în zona Banatului, bibliotecilor le revine un rol important, acela de a veni în întâmpinarea  doritorilor de lectură, de carte cu o ofertă cât mai diversificată.

În luna mai și iunie, după aprobarea bugetului local pe anul 2025, s-a alocat un buhet record, de 60.000 lei, la capitolul achiziții de carte.

”Personalul Bibliotecii Municipale a muncit cu responsabilitate și a făcut posibilă achiziționarea unui număr de 1600 de titluri de carte, care au îmbogățit colecțiile Bibliotecii Municipale Lugoj, cărți din diferite domenii de interes: literatură beletristică, istorie, filozofie, psihologie aplicată, biografii, literatură pentru copii. Am reușit să achiziționăm un număr record de cărți pentru lugojeni, atât datorită bugetului alocat, cât și prin parteneriatele făcute cu edituri de prestigiu, de-a lungul anilor, care ne-au oferit reduceri importante, între 30- 50 % și astfel am reușit să achiziționăm cu mult mai multe cărți”, spune Henrieta Szabo,  consilier onorific al primarului Călin Dobra pe probleme de cultură.

Un personal dedicat

A fi bibliotecar înseamnă  vocație, pasiune, dăruire, cunoaștere în slujba cărții. Claudia Luana Popescu, bibliotecar responsabil la secția împrumut carte în limbi străine, a făcut cu pricepere și entuziasm partea importantă în zilele noastre, a achiziției de carte, ținând cont și de sugestiile primite din partea cititorilor Bibliotecii Municipale împreună cu Julieta Boka bibliotecar responsabil în activitatea foarte importantă din viața unei  Biblioteci, cea de relații cu publicul și nu numai.

Adriana Weimer, bibliotecar responsabil la secția împrumut carte pentru copii și tineret, promovează cartea în rândul copiilor prin organizarea vizitelor și evenimentelor  adresate  elevilor și profesorilor.

untitled design

În aceasta perioada importantă pentru Biblioteca Municipală Lugoj, instituția a beneficiat și de suportul logistic și afectiv al doamnei Henrieta Szabo, care a lucrat peste 40 de ani în cadrul Bibliotecii Municipale Lugoj, în prezent fiind consilier onorific al primarului pe probleme de cultură.

Calculatoare noi și program profesional de gestiune a cărților

Tot din fondurile bugetare alocate au fost achiziționate calculatoare noi, PC- uri performante pentru activitatea profesională din cadrul Bibliotecii Municipale Lugoj, cât și pentru lugojenii care ar dori să obțină informații în timp real.

”Suntem în curs de a achiziționa un program profesional de gestiune al cărților și cititorilor care să permită generarea unor situații despre mișcarea fondului de carte, despre termene de împrumut etc. Biblioteca Municipală Lugoj a fost deficitară la acest capitol, având în dotare echipamente vechi, calculatoare de peste 15 ani vechime, de care a beneficiat prin Programul care a dotat anumite biblioteci din România cu calculatoare Biblionet, program al Fundației Bill și Melinda Gates”, precizează Henrieta Szabo, care adaugă că ”în decursul anilor, am solicitat mereu prin propunerile pentru bugetul anual al instituției fonduri pentru achiziționarea unor calculatoare noi, mai performante, dar nu a fost cu succes, instituția fiind ignorată”.

Invităm toți pasionații de lectură să treacă pragul Bibliotecii Municipale din Lugoj, pentru întâlnirea cu cel mai bun prieten al sezonului – cartea!

untitled design Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px 579936676 836890662185728 1562271342293314240 n
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/