Lectura nu moare. Librăria Cărturești supraviețuiește chiar și pe timp de criză!

În aceste zile în care teama și anxietatea răsună mai tare decât rațiunea, în care sentimentul disperării domină neîncetat, mulți oameni găsesc oaza de calm în acest izvor nesecat al liniștii interioare: cărțile. Astfel, librăriile Cărturești își continuă activitatea, chiar dacă exclusiv online. Comenzile continuă.

Isabella Andra Crețan, PR-ul librăriei Cărturești Timișoara, ne oferă mai multe detalii în această privință, explicându-ne situația actuală cu care se confruntă librariile din punct de vedere economic. Mai mult, ea ne povestește și despre cele mai vândute cărți din această perioadă și ne oferă chiar un „top zece”, pe care îl putem consulta cu încredere în aceste săptămâni, atunci când ideile eșuează.

Ați observat o creștere a numărului de comenzi online? Dacă da, care sunt cele mai comandate volume?

„Da, numărul comenzilor a crescut, dar asta probabil pentru toți cei care fac e-commerce. De altfel, având în vedere situația pentru care ne este greu să imaginăm un sfârșit (și ce fel de sfârșit), nu știm cât va mai ține această creștere și cât de importantă va fi în raport cu susținerea librăriilor fizice. Sunt foarte multe comenzi ce includ cărțile pentru copii și asta e de înțeles fiindcă părinții au acum datoria de a petrece timp calitativ cu aceștia. Altfel, alte titluri care se bucură de succes în perioada asta sunt: «Arta subtilă a nepăsării» de Mark Manson, «Demența digitală» de Manfred Spitzer, «27 pași» de Tibi Ușeriu, «Învățare» de Tara Westover”. Cred că din titlurile menționate putem trage concluzia că oamenii sunt mai preocupați de cum viața digitală ne poate afecta, dar și de viețile celor care au întâmpinat dificultăți și care le-au depășit cu succes”.

Ne-ai putea recomanda câteva cărți pentru această perioadă? Un top al unui librar!

„Încerc un top 10 care să conțină atât ficțiune, cât și non-ficțiune”:

1. „Consolările filosofiei”, Alain de Botton (Editura Vellant)
2. „Anul gândirii magice”, Joan Didion (Editura Trei)
3. „Cartea vieților mele”, Aleksandar Hemon (Editura Black Button Books)
4. „Privind soarele în față”, Irvin Yalom (Editura Vellant)
5. „Teoria apropierii”, Bogdan Răileanu (Editura Humanitas)
6. „Insuportabila ușurătate a ființei”, Milan Kundera (Editura Humanitas)
7. „Factfulness”, Anna Rossling Ronnlund, Hans Rosling, Ola Rosling (Editura Publica)
8. „Despre prezență. O călătorie spre sine”, Carlos L’abbate (Editura Vellant)
9. „Feluri de a vedea”, John Berger (Editura Vellant)
10. „Transparență”, Radu Vancu (Editura Humanitas)

Și desigur, e un prilej bun de a (re)începe romanele dostoievskiene, de a o scoate la capăt cu seriile care zac pe noptieră sau alte volume ce numără peste 500 pagini”.

Întorcându-ne la chestiuni mai „pragmatice”, au scăzut încasările efective pe care le-a avut librăria în perioada aceasta, v-ați confruntat cu lipsa de profit?

„E o situație foarte grea pentru noi și de fapt pentru toate librăriile. Ultima librărie Cărturești, cea din Piața Victoriei din Timișoara, a fost deschisă în 14 februarie, iar acum toate cele 37 au fost închise, singura care mai funcționează este cea din online și bineînțeles, acest lucru a avut consecințe greu de imaginat”, conchide Isabella Andra Crețan, PR-ul librăriei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/