Copiii din Reșița vor avea ocazia să descopere cum funcționează corpul uman cu ajutorul tehnologiei, dar și prin jocuri și activități practice.
Grupul de inițiativă „Bibliocicleta Reșița” lansează, la început de noiembrie, un nou proiect adresat copiilor – „Știința corpului meu” -, prin care își propune să-i ajute pe cei mici să înțeleagă mai bine ce se întâmplă în organism și cât de mult contează obiceiurile sănătoase.
Proiectul le propune copiilor o călătorie imaginară în interiorul corpului uman. Cu ajutorul realității virtuale, al materialelor magnetice și al aplicațiilor mobile, cei mici vor putea descoperi organele și sistemele organismului.
Primul atelier va avea loc luni, 2 noiembrie, de la ora 17:00, la Centrul Cultural „Școala Pittner” Reșița. La el s-au înscris deja 30 de copii cu vârste între 7 și 11 ani, care vor participa la 5 ateliere practice despre anatomie, gastronomie și sport.
„Mulți copii se confruntă cu obezitatea și sindromul metabolic, adică au deja grăsime pe organe și sunt predispuși la multe probleme de sănătate cum ar fi scăderea imunității, tulburări hormonale care apar din ce în ce mai devreme. Ne dorim o comunitate mai sănătoasă, mai activă și mai educată.”, spune Dominique Zară, responsabil proiect.
Proiectul este finanțat prin programul StartONG, lansat de Kaufland România și implementat de asociația Act for Tomorrow.
Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social şi cultură. Valoarea totală a programului este de 600.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative şi grupurilor informale/ de inițiativă.
Grupul „Bibliocicleta Reșița” a fost înființat în 2023 de Dominique Zară, alături de medicul pediatru Emanuela Bădescu și prof. consilier Maria Tucaciuc. Până acum, echipa a organizat două ediții de ateliere de lectură, pedalat și joacă în parcurile din municipiu, cu peste 350 de beneficiari.
Fotografia are caracter ilustrativ