Lecție de prevenire a infracționalității în rândul tinerilor prin dialog și teatru la Caransebeș

teatru casa de cultura
banner 1164 x 200 px cristescu 1000 x 200 2 copy

Penitenciarul din Timișoara, în colaborare cu Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș, Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Caraș-Severin și Asociația „Teatru pentru tine”, organizează un eveniment de prevenire a infracționalității în rândul tinerilor, intitulat „Scena alegerilor”, care se va desfășura joi, 16 octombrie, începând cu ora 12:30, la Casa de Cultură din municipiul Caransebeș.

Infracționalitatea în rândul tinerilor este un fenomen complex, din ce în ce mai întâlnit, determinat de factori diverși, delincvența juvenilă fiind una dintre cele mai mari probleme cu care România se confruntă în prezent.

Un rol important în combaterea infracționalității în rândul tinerilor o are familia, direct răspunzătoare pentru educația minorului și pentru exemplul transmis, dar și școala, prin relația elevului cu profesorii. Dincolo de exemplele personale oferite de părinți și profesori, minorii vor căuta exemple și în societate, în valorile și comportamentele acceptate și promovate.

În acest context, pentru a oferi suport principalilor factori din viața unui tânăr, prin dialog și teatru, Penitenciarul din Timișoara, în colaborare cu Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș, Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Caraș-Severin și cu Asociația „Teatru pentru tine”, organizează un eveniment de prevenire a infracționalității în rândul tinerilor, intitulat „Scena alegerilor”, care se va desfășura joi, 16 octombrie, începând cu ora 12:30, la Casa de Cultură din municipiul Caransebeș.

Stiri Timisoara promovare banner maxagro

În cadrul evenimentului, va fi prezentată o piesă de teatru cu un puternic mesaj educativ și social, „O zi de luni în Olimp”, o parodie cu umor și reflecție, interpretată de 11 persoane private de libertate, născută dintr-un proces creativ unic în Penitenciarul din Timișoara, care „oferă șansa persoanelor private de libertate posibilitatea de a-și dezvolta creativitatea și aptitudinile artistice în detenție, dar și de a transmite publicului un mesaj puternic despre reziliență, speranță și redescoperirea de sine”, așa cum transmit organizatorii. Piesa este scrisă de Florian Iasmin, în regia lui Marius Lupoian și a actriței Cristina König de la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara.

Într-o zi de luni, zeii Olimpului se întâlnesc pentru a decide soarta omenirii. După dezbateri serioase și ironii, 3 muritori sunt aduși pe marele Olimp, deoarece… Zeus încă mai crede în oameni. Pentru a avea șansa la o schimbare reală și la o evoluție sănătoasă, tinerii au nevoie să fie ascultați, crezuți, înțeleși și ajutați. Într-o zi de joi, 16 octombrie, la Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș, ca pe marele Olimp, elevii sunt invitați la „Scena Alegerilor”, acolo unde deținuții, prin trăirile proprii expuse în teatru, arată importanța unor decizii sănătoase.

a3 caransebes page 0001

cristescu 1000 x 200 2 copy untitled design
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/