Laza rămâne manager la Spitalul Județean de Urgență Reșița!

laza calin mircea manager spital
untitled design set 970x90 px

Tribunalul Caraș-Severin n-a găsit niciun viciu major în decizia de revocare a Alinei Stancovici din funcția de manager al spitalului din Reșița nici la rejudecare!

Alina Stancovici continuă să se agațe de fotoliul de manager sau măcar să demonstreze că i s-a comis o mare nedreptate atunci când a fost concediată prin dispoziția președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca. A cerut în acest scop în instanță anularea Dispoziției nr. 329/26.05.2023, dar cum un astfel de proces e de durată, a formulat și o cerere având ca obiect suspendarea executării dispoziției respective, cerere care se soluționează cu celeritate.

Tribunalul Caraș-Severin a respins cererea privind suspendarea dispoziției semnate de Romeo Dunca încă din 16 octombrie 2023, numai că, în cale de atac, Alina Stancovici a obținut la Curtea de Apel Timișoara rejudecarea cauzei la prima instanță.

publicitate ziar expresb 1000x100

Nici de data asta însă Alina Stancovici n-a prezentat argumente suficiente care să conducă la concluzia că Dispoziția președintelui CJ e total ilegală sau grav viciată astfel încât să fie suspendată executarea ei. Adică să nu mai producă efecte și fostul manager să se întoarcă în funcție până la soluționarea fondului problemei, a dosarului în care s-a cerut revocarea dispoziției prin care a fost concediată.

Alina Stancovici are drept la recurs. Cel puțin până atunci manager rămâne Călin Mircea Laza.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/