Laza, într-un an arierate cât alții-n patru și realizări cât alții în 20

spitalul judetean resita
stiri Timisoara si Resita publicitate online untitled design set 970x90 px

Datoriile spitalului reșițean se acumulează pentru că se lucrează la staționarul II iar constructorul e neplătit.

Atunci când actualul manager a preluat frâiele spitalului județean, a găsit un staționar II în care o secție era efectiv în apă iar acoperișul era serios deteriorat. Apoi s-a mai defectat și centrala unui staționar care avea nevoie de investiții serioase pe toate cele șapte secții. Primul lucru de care s-a ocupat Călin Laza a fost schimbarea vechii canalizări. Apoi au continuat investițiile pe secții, fapt care a impus mutarea pacienților dintr-o secție în alta și a diminuat capacitatea staționarului.

În consecință, veniturile spitalului au scăzut, datoriile s-au acumulat și nu s-a realizat nici contractul cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. Lucru confirmat de directorul Ionuț Popovici, conform căruia spitalul reșițean a atras sub 80% din fondurile pe care le avea disponibile la nivelul instituției pe care o conduce. La staționarul II însă, situația e neschimbată de aproximativ nouă luni, de când au început lucrările.

„Nici acum nu sunt gata lucrările, bănuiesc că din cauza lipsei finanțării la nivel național. Constructorul s-a retras pentru că nu și-a primit banii. Mai nou vine DSP-ul și spune că va închide ba o secție, ba farmacia. De la mediu se cere ba revizie la coșurile de fum, ba senzori de fum și multe altele. Cu ce bani credeți că s-a făcut? Consiliul Județean a dat două milioane de lei și urmează să mai dea încă atât”, a spus Călin Laza în cadrul ultimei ședințe de consiliu județean.

publicitate ziar expresb 1000x100

Unul dintre punctele de pe ordinea de zi a vizat aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli al Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, buget care prevedea schimbarea destinației anumitor sume. Un exemplu îl reprezintă cei două milioane de lei care s-au dorit transferați de la achiziția de medicamente către funcționare. Decizie pe care consilierul Ioan Crina o consideră de neconceput dar pe care managerul Călin Laza o justifică tocmai prin scăderea numărului de pacienți.

Crina a ridicat și problema datoriilor spitalului. Acestea se ridică la aproximativ 16 milioane de lei, dintre care arierate de 13 milioane. Adică exact valoarea la care se situau arieratele și acum un an, când Călin Laza era instalat în funcție. Atunci, prin eforturile deputatului Silviu Hurduzeu, spitalul primea 13 milioane de lei de la bugetul de stat, astfel stingându-se arieratele. Acum însă acestea sunt la loc și, în opinia lui Crina, managerul Laza a făcut arierate într-un an cât au făcut managerii dinaintea sa în patru ani. Laza însă a subliniat investițiile derulate în acest interval. „E ușor să te uiți peste cifre dar, de când am preluat spitalul, un staționar e în reabilitare. Dacă am făcut arierate cât alții în patru ani, atunci Laza are realizări într-un an cât alții în 20”, a încheiat managerul spitalului reșițean.

Președintele consiliului județean, Romeo Dunca, vorbește însă despre cifre mai mari. „În iulie 2023, totalul plăților restante a fost de 29 de milioane de lei, din care 21 de milioane arierate. În aprilie 2024, total plăți restante 16,8 milioane, adică datoriile spitalului în condițiile în care staționarul II nu produce. Astăzi suntem într-o situație mult mai bună decât în iulie anul trecut”, a spus Dunca. Crina însă consideră ca mincinoase și cu scopul de a induce în eroare afirmațiile cum că anul trecut arieratele au fost mai mari. „Acestea proveneau din facturi neachitate pentru proiecte europene unde banii au venit mai târziu. Acum constat că sunt 13 milioane, dintre care fonduri europene sunt doar două milioane iar banii pentru ele sunt la trezorerie, factura e înregistrată, lucrul nu este făcut”, a spus Crina. „E noaptea minții”, a concluzionat acesta.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/