Cu peste 2.500 de ani în urmă, egiptenii, fenicienii și popoarele arabe foloseau lavanda și extrase de lavandă pentru prepararea de parfumuri și produse cosmetice. Beneficiile miraculoasei plante pot fi obținute acum la Coșteiu.
Grecii și romanii adăugau flori de lavandă apei de baie pentru a o parfuma și pentru a-și purifica trupul și spiritul. Florile mov sunt cunoscute pentru calităţile terapeutice. Vindecă rănile, dau frumuseţe pielii şi ne ajută să avem un somn liniştit, motive pentru care o tânără mămică din Lugoj și familia sa au creat un loc aparte cu această îndrăgită floare, atât pentru adulți, cât și pentru copii, dar și pentru cei care doresc să imortalizeze amintiri frumoase la un apus de soare. După o documentare asiduă și muncă făcută cu multă pasiune, Otilia Mănescu, tânăra care s-a gândit să aducă exoticul lângă municipiul de Timiș, mai exact în satul Sâlha, comuna Coșteiu, a amenajat pe deal, pe o suprafață de două hectare, o bucățică mov de Rai și a denumit-o „Povestea lavandei”. Aerul curat, parfumul delicat al florilor, mini locul de joacă amenajat pentru copii sunt doar câteva elemente din cartea ei de vizită.
„Povestea mea a început în 2020, când în mijlocul stării de urgență din pandemie, închisă în casă, și lucrând online pentru o firmă de traduceri visam cu ochii deschiși la o vacanță minunată în Provence, Franța. Și am zis gata, dacă eu nu pot să merg în Provence, ce mă împiedică să aduc o mică parte de Provence-ul la mine acasă. M-am documentat, mi-am reevaluat finanțele și am pornit așa, mai timid la drum. Am căutat informații, furnizori și mai mult din drag, decât din experiență, în februarie 2021 mi-am plantat butașii și m-am aventurat în lumea parfumată a lavandei. Lanul nostru de lavandă, care se întinde pe două hectare este încă tânăr, este la început de drum, dar am multe idei și planuri pentru a face din câmpul de lavandă un parc de experiențe parfumate atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici. M-aș bucura să ne vizitați, sus în deal, lângă Coșteiu, să culegeți cu mânuța voastră levănțica parfumată, să îi aduceți pe cei mici la joacă și aromoterapie în mini locul de joacă amenajat pentru ei și să vă faceți ședințe foto la apus de soare, într-un lan de aur mov. Vă așteptăm cu drag cu o băutură răcoritoare, o gustare, decorațiuni frumoase și aer curat din plin”, ne-a mărturisit Otilia.
Cu o voce caldă și mult entuziasm, mămica ne-a mai destăinuit că are în vedere, pe lângă ședințe foto în lanul de lavandă, și alte experiențe inedite precum yoga sau aerobic în păduricea de lângă lanul de lavandă.
Bineînțeles, nici cei mici și inocenți nu au fost uitați. Pentru aceștia este un loc rezervat doar pentru ei. La toate aceste activități este invitată toată lumea, la mijlocul lunii iunie.