Peste o mie de elevi din Timișoara vor participa în anul școlar viitor la proiecte educaționale despre alimentație sănătoasă, risipă alimentară, modă sustenabilă și grădinărit.
Comportamentele sănătoase și responsabile se formează de mici, iar zeci de profesori din Timișoara vor contribui la acest proces, în anul școlar viitor. Zece cadre didactice vor derula proiecte educaționale în școli și licee din oraș, prin programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, inițiat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare.
Copiii vor învăța concret cum să gătească sănătos, să reducă risipa alimentară, să citească etichetele produselor și să aleagă opțiuni mai bune pentru mediu și pentru sănătate. Vor fi organizate ateliere culinare, picnicuri responsabile, vizite în piețe, activități de grădinărit, expoziții tematice și chiar spectacole anti-risipă. În ce privește garderoba, elevii vor afla cum pot repara sau reutiliza hainele vechi, cum se coase la mașină, vor merge în ateliere de croitorie și vor învăța să identifice diferite materiale textile. Totul, pentru a se familiariza cu un consum responsabil și sustenabil.
Proiectele vor fi derulate în liceele Alimentar, „Dositei Obradovici”, Transporturi Auto și Waldorf, precum și în școlile gimnaziale nr. 30, 12 și 2.
„Implementarea proiectului se va desfășura pe întreaga durată a unui an școlar, un aspect deosebit de valoros, care permite desfășurarea unor activități coerente, bine structurate și cu efecte pe termen lung. Această abordare oferă consistență intervenției educaționale și creează premize reale pentru schimbarea comportamentelor în rândul elevilor participanți.”, a explicat Mihaela Vețan, președinta CRIES.
Cadrele didactice implicate în program au beneficiat deja de cursuri de formare și vor primi mentorat pe toată durata proiectului, dar și sprijin financiar pentru implementarea activităților. Vor lucra în colaborare cu experți din rețeaua LA PAS și vor avea acces la resurse practice și instrumente utile.
Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare” a fost lansat în 2018 și a implicat direct peste 4.000 de elevi până acum. Ediția din 2025 are o finanțare de 40.000 de lei și face parte din proiectul „LA PAS/Slowing Down”, finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, în cadrul programului multianual „Repere în cultură”.
Peste 4.000 de elevi au fost implicați direct în activitățile „Educație pentru schimbare” încă din 2018
Reșițeanul Denis Popescu, care la doar 22 de ani a scris istorie pentru sportul românesc și pentru orașul natal, obținând medalia de aur la 100 m fluture și medalia...
Firma care va realiza prima parcare publică multietajată din Timișoara, desemnată
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281