La Timișoara au fost strânse 7.000 de tone de gunoaie aruncate ilegal, anul trecut

gunoaie aruncate ilegal la timisoara

Peste 14 milioane de lei a plătit Primăria Timișoara anul trecut, pentru ridicarea gunoaielor aruncate ilegal și adunarea deșeurilor de la centrele de colectare.

Primăria Timișoara informează că, în perioada ianuarie – noiembrie 2024, a plătit peste 14 milioane de lei pentru strângerea a aproximativ 7.000 de tone de deșeuri abandonate și pentru aproape 11.000 de tone de deșeuri colectate prin aport voluntar la centrele autorizate.

În ciuda măsurilor luate de instituție, cantitatea de deșeuri aruncate a crescut cu peste 1.800 de tone față de anul 2023. Cea mai mare cantitate abandonată, aproape 1.350 de tone, a fost ridicată în luna iulie, iar cea mai mică, aproximativ 190 de tone, în ianuarie.

Acțiunile noastre nu sunt doar măsuri administrative, ci și apeluri la responsabilitate, pentru că fiecare sac de gunoi lăsat la marginea străzii, fiecare ambalaj aruncat pe jos sau pe spațiul verde înseamnă că Timișoara se îndepărtează de imaginea unui oraș european, civilizat. Găsim aruncate pet-uri, ambalaje, resturi alimentare și alte deșeuri pe stradă, în parcuri, în zonele de joacă, între blocuri, pe spațiile verzi, și toate acestea înseamnă costuri sociale și financiare uriașe. Este clar că doar printr-un efort comun, deșeurile pot ajunge la punctele autorizate, iar efortul trebuie să vină și de la ADID, care este responsabil de managementul deșeurilor. Noi aplicăm măsuri care s-au dovedit eficiente precum instalarea de camere video, acționăm cu managerii de cartier pentru închiderea rampelor, aplicăm amenzi prin Poliția Locală, transformăm zone care ani de zile erau focare de infecții în zone verzi și vom intensifica măsurile în 2025, dar pentru un oraș curat este necesară și o implicare activă a ADID Timiș”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

În acest an, Primăria Timișoara anunță că va intensifica măsurile de combatere a abandonului de deșeuri.

La centrele de colectare cu aport voluntar, timișorenii pot preda gratuit deșeurile vegetale, cele voluminoase de uz casnic și cele provenite din locuințe, generate de activități de reparații și amenajări interioare, din construcții și demolări. Centrele de colectare funcționează la adresele : Aleea Avram Imbroane, nr. 70, Calea Torontalului, nr. 94, Calea Moșniței nr. 2 – 4, str. Ovidiu Cotruș, nr. 201.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/