La Timișoara au apărut primele cazuri de pacienți mușcați de căpușe

capusa

A reînceput sezonul căpușelor. În ultimele două săptămâni, aproape 20 de persoane au solicitat ajutorul medicilor de la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara după ce au fost mușcate de insectele parazite.

Căpușele sunt active din aprilie până în noiembrie și trăiesc în zonele cu iarbă înaltă, dar și în cele cu umiditate ridicată. Odată cu creșterea temperaturilor au apărut și primele cazuri de pacienți care au fost mușcați de insecte. Oamenii s-au adresat medicilor de la „Victor Babeș”.

„Cei mai mulți pacienți s-au prezentat la Camera de Gardă a unității sanitare, au fost consultați și au primit recomandări pentru profilaxia cu antibiotic, dacă a fost necesar, dar și indicații pentru investigații post mușcătură căpușă și au fost îndrumați către Unitățile de Primiri Urgențe pentru extragerea căpușelor. Nu puțini au fost cei care au discutat telefonic cu colegii mei pentru a afla care sunt pașii care trebuie făcuți după ce au fost mușcați de insecte. Este foarte important să îndepărtăm căpușa cât mai repede, în primele 24 de ore. Altfel, există riscul ca bacteria Borrelia, cea care se transmite în urma mușcăturii insectei, să ajungă în sânge, iar de acolo până când pacientul face boala Lyme mai este doar un pas. Îndepărtarea căpușei trebuie să se facă cu multă grijă, iar noi recomandăm să fie efectuată de un medic chirurg din UPU, și asta pentru că există riscul ca, în timpul intervenției, să îi fie rupt capul insectei parazite, care rămâne în corp și poate transmite în continuare bacteria Borrelia.”, a spus Mirela Turaiche, medic specialist boli infecțioase la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” Timișoara.

Medicii recomandă celor care depistează căpușe să nu folosească metode „băbești” pentru a le îndepărta.

Celor care nu pot ajunge într-o Unitate de Primiri Urgențe într-un interval de 24 de ore le recomandăm să încerce să îndepărteze singuri căpușa. Pentru aceasta, se va folosi o pensetă care se va fixa cât mai aproape de punctul de acces al înțepăturii, iar apoi se extrage încet, cât mai drept posibil, și mai ales fără a zdrobi sau rupe căpușa. Zona se dezinfectează cu alcool sau soluție antiseptică. Chiar dacă prin această intervenție este extrasă insecta, persoana care a fost mușcată ar trebui să fie consultată de un medic infecționist, care poate să recomande efectuarea unor analize de sânge specifice. Trebuie spus că Boala Lyme debutează într-un interval de până la 30 de zile de la contactul cu bacteria Borrelia, ce se transmite prin această mușcătură de căpușa.”, a explicat medicul Mirela Turaiche.

În cazul în care nu este tratată la timp, boala poate evolua cu afectare articulară, cardiacă și neurologică. Sunt o serie de  recomandări pe care medicii de fac pentru prevenție:

– la iarbă verde purtați îmbrăcăminte de culoare deschisă, să se vadă mai ușor căpușele; acoperiți-vă brațele și picioarele, trageți șosetele peste pantaloni; încălțămintea să fie deschisă la culoare, fără orificii sau decupaje;

– folosiți pleduri și pături pentru picnic, iar acestea să fie de culoare deschisă;

– folosiți substanțe repelente, spray-uri împotriva căpușelor;

– pentru excursii mai lungi, se poate aplica pe haine, încălțăminte și echipamente un insecticid pe bază de permetrină 0,5%;

– dacă dormiți în natură, pe pământ sau în cort, folosiți plase anti insecte în jurul patului și folie de protecție;

– la sosirea acasă, verificați atent bagajele, hainele și mai ales animalele de companie;

– faceți duș zilnic; la duș, verificați cu atenție prezența vreunei căpușe, mai ales în părțile moi, cu piele fină (sub brațe, în spatele urechilor, între picioare, în spatele genunchilor, ombilic, pielea păroasă a capului);

– tratarea hainelor folosite în zonele posibil contaminate cu căpușe, prin spălarea și uscarea cel puțin o oră cu aer cald/fierbinte.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/