La Tibiscum, recepție finală înainte de termen

castru jupa

Sunt gata lucrările de consolidare a unor părți din castrul roman de la Jupa executate în primul proiect amplu de reabilitare a obiectivului.

Prin proiectul în valoare totală de 275.000 de lei, s-au făcut intervenții de primă necesitate la poarta dinspre colțul nord-estic și la o porțiune a zidului nord-estic. Din suma totală, 250.000 de lei reprezintă finanțarea de la Institutul Național al Patrimoniului, prin Programul „Timbrul Monumentelor Istorice”, Consiliul Județean Caraș-Severin contribuind cu alți 25.000 de lei. Proiectul a fost depus de muzeul din Caransebeș și Consiliul Județean Caraș-Severin, parteneri fiind Muzeul Național de Istorie al Transilvaniei și Asociația „Prin Banat”.

„În decembrie 2023, proiectul a fost depus fiind desemnat câștigător la începutul lunii martie. După semnarea contractului de finanțare, au urmat procedurile de achiziție și etapele de cercetare și intervenții de urgență – conservare a materialului de zidărie. În cadrul acestei etape s-au organizat și activități de tip șantier viu, în care grupuri de elevi, studenți și cetățeni interesați au putut învăța despre activitățile de conservare și conexe acestora. S-a urmărit elaborarea de soluții de conservare și stopare a ruinării, soluții care să devină exemple de bună practică”, a spus Diana Țîrdea, managerul muzeului din Caransebeș.

Proiectul este parte a dosarului UNESCO „Limes, frontierele Imperiului Roman”, castul de la Jupa fiind introdus toamna aceasta pe lista de patrimoniu a forului mondial. Castrul de la Tibiscum face parte și din Ruta Castrelor, proiect promovat la nivel național, cu finanțare prin PNRR. Lucrările efectuate anul acesta pot deveni un început pentru alte acțiuni necesare conservării ruinelor din întregul sit arheologic.

Mâine la ora 11:00 are loc recepția finală, cu nouă zile mai devreme decât data fixată inițial. Lucrările efective s-au încheiat de mai bine de o lună, fiind rodul muncii unei echipe formată din specialiști din Târgu Mureș, Brașov și Alba Iulia. Timp de o lună și jumătate, specialiștii au fost cazați în incinta castrului și au depus o muncă pe care Diana Țîrdea o apreciază la superlativ. Ruinele asupra cărora s-a intervenit arată acum la fel ca în perioada construirii lor. Semn că, pe viitor la Tibiscum, se vor putea realiza și alte intervenții similare, cu rezultat la fel de bun.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/