La Reșița, se înverzesc liniile de tramvai: se montează primele rulouri de Sedum

plantare sedum tramvai resita

A început instalarea rulourilor de Sedum pe calea de rulare a tramvaiului. De acest proces se ocupă Direcția de Întreținere și Reparare a Patrimoniului.

Calea de rulare a tramvaiului din Govândari va fi acoperită cu aproape 8.000 de metri pătrați de covor de Sedum, o plantă mică perenă, adaptată la zone secetoase și denumită popular „iarbă grasă”. Primul transport cu Sedum a sosit la Reșița în această dimineață, direct dintr-o pepinieră din municipiul Arad.

Deși Primăria Reșița anunțase inițial că va comanda rulourile din Olanda, s-a renunțat la această idee din motive economice și nu numai. De „înverzirea” liniei de tramvai se ocupă angajații Direcției pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului din Primăria Reșița, care au început deja montarea primelor rulouri în zona Intim.

Am început montarea rulourilor între liniile de tramvai. Nu au mai fost achiziționate din Olanda, ci de la Arad. Am găsit o pepinieră, o plantație de Sedum la Arad, care ne-a livrat astăzi primul TIR. Am comandat 7.800 de mp de covor de Sedum. O parte punem în exterior, între șine și bordură, rulou de 70 de centimetri, și o altă parte între șine efectiv, de 1,20 de metri. Iar acest furnizor ne dau rulourile la dimensiunile cerute de noi. Din Olanda dacă le luam, le dădeau la un preț similar, dar veneau netăiate și mai erau și pierderi. Și, bineînțeles, transportul de la Arad la Reșița este mult mai ieftin”, a explicat Daniel Călin, șeful Direcției de Întreținere și Reparare a Patrimoniului.

Covorul de Sedum va acoperi doar calea de rulare din cartierul Govândari, costul fiind de 11 euro fără TVA pe metrul pătrat. În zilele următoare sunt așteptate noi transporturi cu Sedum de la Arad.

plantare sedum tramvai resita 2

Primele rulouri au fost montate în zona Intim

plantare sedum tramvai resita 3

Rulourile au fost aduse de la o pepinieră din Arad

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/