La Reșița s-a râs din nou! De data asta, cu Teo: „Aici a fost mai bine decât la Timișoara” [VIDEO]

Reșițenii s-au bucurat din nou de umor de calitate în sala Cinematografului Dacia. Celebrul comediant Teo a urcat pe scenă, iar cei aproximativ 150 de spectatori au râs mai bine de o oră.

„Ne distrăm și învățăm cu Teo”. Așa s-a intitulat spectacolul pus în scenă miercuri seara la Cinematograful Dacia. Artistul a trecut prin istorie, biologie, anatomie și sociologie, iar spectatorii au râs cu lacrimi. „A fost foarte bine, a fost mai bine decât la Timișoara ieri (n.r. marți, 19 decembrie). Acolo a fost mai multă lume, dar să știi că a fost o atmosferă mult mai mișto acum, la Reșița, decât la Timișoara. Dar nu depinde de oraș, ci de oamenii care vin la spectacol”, a declarat Teo pentru Express de Banat la finalul show-ului.

În deschiderea spectacolului a urcat pe scenă Daniel Haș, un tânăr de 21 de ani pe care Teo l-a cunoscut într-o seară la București, la open mic, în Club 99. „Copilul lui”, după cum îl numește Teo, a ales autoironia ca temă centrală. Și a avut succes. Daniel se declară un tânăr timid, de la care nimeni nu se aștepta să aleagă stand-up-ul, o meserie în care urci pe scenă în fața câtorva sute de persoane.

„Am ales să îmi înving timiditatea pentru că îmi place stand-up-ul foarte mult. Am început Facultatea de Marketing, dar nu îmi plăcea. S-ar putea să mă stabilesc cât de curând în București pentru că simt că asta vreau să fac în continuare, stand-up, iar acolo am mai multe șanse”, ne-a povestit tânărul originar din satul Batăr, județul Bihor.

YouTube video

În ceea ce îl privește pe Teo, experiența de aproximativ 13 ani pe scenă se simte. A ales stand-up-ul și nu se vede făcând altceva, asta și pentru că nu îi place să planifice nimic. Cât privește show-ul de seara trecută… „Nu e misiunea mea pe Pământ să învăț pe nimeni nimic. Dar spun lucrurile pe care le spun ca să înțeleagă oamenii gluma. Nu e nimic educativ. E doar o glumă asta cu «și învățăm»”.

Am spus că nu îi plac planurile, nu? Totuși, când îl mai vedem pe Teo la Reșița? „Probabil în primăvară voi veni cu Vio și Costel, o să încercăm să facem o tură toți 3 prin țară, o să fie ceva fain”, ne-a dezvăluit Teo. Vezi mai jos interviul integral cu artistul de 36 de ani.

YouTube video

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/