Ești absolvent al promoției 2025 și îți cauți un loc de muncă? AJOFM Caraș-Severin te așteaptă luna viitoare la evenimentul care te poate ajuta să găsești ceea ce cauți.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă din Caraș-Severin organizează, în 10 octombrie, bursa locurilor de muncă pentru absolvenți. Evenimentul se adresează în primul rând absolvenților instituțiilor de învățământ promoția 2025, însă orice persoană aflată în căutarea unui loc de muncă este binevenită, anunță organizatorii.
La fel ca și la edițiile precedente, AJOFM a ales să organizeze bursa locurilor de muncă pentru absolvenți în Sala Campus Caffe, a Centrului Universitar al Universității Babeș-Bolyai, din Piața Traian Vuia nr 4.
„Scopul principal al evenimentului îl reprezintă facilitarea întâlnirii cererii cu oferta de pe piața muncii din județul Caraș-Severin. Pe de o parte, șomerii și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă vor fi sprijiniți să-și găsească un loc de muncă pe măsura pregătirii și experienței lor profesionale, iar, pe de altă parte, agenții economici pot să selecteze și să angajeze personalul de care au nevoie”, precizează reprezentanții AJOFM Caraș-Severin.
În vederea participării agenților economici la acest eveniment este necesară completarea Anexei nr.1a la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 cu privire la locurile de muncă disponibile, care se poate transmite, până cel târziu, în data de 9 octombrie, la adresa de e-mail: ajofm.cs@anofm.gov.ro.
Informații suplimentare se pot obține de la numărul de telefon: 0255/212160. Participarea la acest eveniment este gratuită.